Directorul Liceului „Orizont”, Turgay Șen, face precizări privind reținerea sa
-
07 Aprilie 2018 08:17
Directorul general al Liceului „Orizont” din Chișinău, Turgay Șen, face precizări privind reflectarea în presă a cazului reținerii sale de acum o săptămână, transmite IPN, citând un comunicat de presă al instituției pe care acesta o conduce.
„Domnul director general al Instituției Private de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, vine cu rugămintea către jurnaliști de a transmite informația despre situația cazului în baza interviurilor directe cu dumnealui. D-lui face o precizare că nu învinuiește și nu a pronunțat numele niciunui politician, demnitar de stat, lideri ai partidelor politice care sunt reflectați sau menționați de către presă, ci a redat opinia proprie privind reținerea sa. Dl Turgay Șen susține că articolele scrise de presă înafara declarațiilor sale nu prezintă opinia sa personală”, se spune în comunicat.
Sâmbătă, 31 martie 2018, directorul Turgay Șen, a fost reținut pe Aeroportul Internațional Chișinău, în momentul în care intenționa să efectueze o deplasare de serviciu peste hotare. Potrivit presei, acesta a fost reținut de către colaboratorii Serviciului de Informații și Securitate, iar, ulterior, a fost transferat în custodia Procuraturii Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. După câteva ore de discuții, acesta a fost eliberat, atribuindu-se statutul de bănuit. De asemenea, presa a citat surse din anturajul lui Turgay Șen care au comunicat că citația înaintată acestuia opera cu motive legate de finanțarea terorismului. Aceleași surse au afirmat că directorul liceului „Orizont”, care este cetățean turc, a scris cerere de azil politic în Republica Moldova, ca să nu fie reținut după exemplul recent din Kosovo.
La 29 martie, poliția din Kosovo a reținut șase cetățeni turci, profesori ai liceelor din aceeași rețea, pe care ulterior i-a extrădat Turciei. În legătură cu acest caz, premierul cosovan i-a eliberat din funcție pe ministrul de interne și pe șeful serviciilor secrete.