Directorul general al Biroului pentru Relații cu Diaspora, Valeriu Turea, s-a stins din viață

  • 09 Decembrie 2020 09:59
Directorul general al Biroului pentru Relații cu Diaspora, Valeriu Turea, s-a stins din viață

Directorul general al Biroului pentru Relații cu Diaspora, Valeriu Turea, a plecat la cele veșnice la vârsta de 69 de ani.

Potrivit mai multor mesaje plasate pe rețelele de socializare, cauza ar fi complicațiile provocate de COVID-19. 


„O pierdere grea și o durere imensă pentru noi, colegii, dar mai ales pentru familia care i-a fost alături toată viața. În aceste clipe, de profundă tristețe, gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către familia și prietenii regretatului Valeriu Turea, cei care îi vor purta numele cu cinste de acum încolo și-i vor lumina amintirea.
Valeriu Turea s-a născut în satul Rosoșeni, regiunea Cernăuți, Ucraina. A îmbinat cu talent cariera de jurnalist cu cea de diplomat.

În perioada anilor 2010-2015 a fost ambasador al Republicii Moldova în Portugalia, iar în 2015-2016 a ocupat funcția de director general al Biroului pentru Relații cu Diaspora. A revenit în această funcție în octombrie 2019. Palmaresul domnului Turea cuprinde numeroase expoziții de fotografii, dar și volumul intitulat „Vișinul baronului Münchhausen”.
A fost un om extraordinar și va rămâne pentru totdeauna în sufletele și inimile noastre. Ne simțim privilegiați să-l fi cunoscut.
Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, se arată într-un necrolog prezentat de Guvern. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău