Directorul CIA spune că următoarele 6 luni vor fi cruciale pentru rezultatul războiului din Ucraina

  • 03 Februarie 2023 08:58
Directorul CIA spune că următoarele 6 luni vor fi cruciale pentru rezultatul războiului din Ucraina

CIA apreciază că următoarele șase luni vor fi „absolut cruciale” în determinarea rezultatului final al războiului din Ucraina, a declarat joi directorul agenției, William Burns, citat de CNN, transmite News.ro.

„Cred că ceea ce va fi esențial – pentru că noi nu evaluăm că (Vladimir Putin) este serios în privința negocierilor -, cheia, va fi pe câmpul de luptă în următoarele șase luni, după părerea noastră”, a declarat Burns, care a susținut un discurs la Universitatea Georgetown, potrivit G4Media.

„Acest lucru include rănirea orgoliului lui Putin, care trebuie făcut să înțeleagă nu numai că nu va putea avansa mai mult în Ucraina, dar, pe măsură ce trece fiecare lună, riscă din ce în ce mai mult să piardă teritoriul pe care l-a luat ilegal până acum”, a arătat șeful CIA.

Liderul rus, a mai spus Burns, „mizează pe faptul că poate face ca timpul să lucreze pentru el”. Putin crede că poate „măcina” Ucraina și în acest timp oboseala politică va cuprinde Europa, iar Statele Unite vor fi distrase, a arătat Burns.

El a mărturisit că i-a spus omologului său rus, Serghei Narîșkin, în noiembrie, că „acest calcul rusesc este la fel de profund greșit ca și decizia inițială de a intra în război la 24 februarie anul trecut”.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău