Diplomația românească, implicată activ în medierea conflictului din Caucaz
-
05 Noiembrie 2023 16:56

Ministrul de Externe al Azerbaidjanului, Jeyhun Bayramov, a remarcat o serie de progrese în negocierile de pace cu Armenia și a declarat că așteaptă următoarele propuneri din partea Erevanului privind încheierea unui acord de pace, relatează Report, citată de Radio Chișinău. Mâine, 6 noiembrie 2023, șeful diplomației de la Baku va vizita România, unde va avea consultări bilaterale cu omologul său român, Luminița Odobescu.
Declarațiile ministrului de Externe azer au fost făcute la o conferință de presă după întîlnirea cu ministrul german de Externe, Annalena Berbock, relatează sursa citată.
Ministrul Azerbaidjanului a reamintit că, după războiul pentru Nagorno-Karabah în 2020, continuă demersurile de normalizare a relațiilor dintre Baku și Erevan și "pe întreaga gamă de probleme conexe”.
"Medierea președintelui Consiliului European, Charles Michel, așa-numitul format de la Bruxelles, a avut un impact pozitiv asupra normalizării relațiilor", a subliniat Bayramov.
Surse oficiale au reamintit că a au fost purtate negocieri timpul unei întrevederi în formatul 3+3 (un format de cooperare regională care unește Azerbaidjanul, Armenia, Iranul, Rusia și Turcia, precum și Georgia, care nu recunoaște acest format datorită participării Federației Ruse).
Prim-ministrul Armeniei Nikol Pashinyan a declarat recent că speră să încheie un acord de pace cu Azerbaidjanul în lunile următoare și să stabilească relații diplomatice cu această țară.