Dinu Plîngău: Intențiile Rusiei nu depind de comportamentul autorităților de la Chișinău
-
21 Aprilie 2022 08:21
Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău ar trebui convocat la Ministerul de Externe pentru a oferi explicații după ce senatorul rus, Alexei Pușkov, a declarat că Republica Moldova ar putea ajunge la coșul de gunoi al istoriei. Este opinia președintelui interimar al Platformei DA, Dinu Plîngău. În același timp, reprezentanții guvernării spun că în contextul situației tensionate din regiunea, starea de spirit din societate trebuie să fie una calmă. Totuși, vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, spune că toți care sfidează legea și vor promova ostentativ simbolistica militară scoasă în afara legii, vor fi amendați fără nicio excepție, notează IPN.
Ieri, senatorul rus Alexei Pușkov a amenințat-o pe președintele Maia Sandu că Republica Moldova ar putea sfârși la „coșul de gunoi al istoriei”. Declarația a fost făcută în contextul promulgării de către șeful statului a legii privind interzicerea simbolurilor agresiunii militare ruse. Reprezentantul Platformei DA spun că astfel de declarații nu pot fi tolerate, iar ambasadorul rus trebuie să ofere explicații.
„Ambasadorul Federației Ruse trebuia să fie invitat la Ministerul de Externe pentru explicații, dacă această declarație este o poziție oficială a Federației Ruse sau este o simplă declarație politică a unui parlamentar. Avem un context foarte tensionat în întreaga regiune, este important să ne menținem calmul. Nu știm cât va mai dura acest război și toți ne dorim să se termine mai repede. Dar autoritățile de la Chișinău trebuie să înțeleagă că pericolele la adresa securității Republicii Moldova nu depind de docilitatea celor de la Chișinău. Dacă Kremlinul ar avea intenții să invadeze Republica Moldova, nu s-ar uita la docilitatea sau la tăcerea noastră”, a spus președintele interimar al Platformei DA, Dinu Plîngău, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.
În același timp, reprezentanții guvernării fac apel la calm și spun că orice tentativă de destabilizare a situației trebuie evitată. Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi spune că respectarea legii privind interzicerea simbolurilor agresiunii militare va fi atent monitorizată de oamenii legii, însă poliția nu va interveni în forță pentru a crea tensiune, ci va aplica amenzile doar după documentarea minuțioasă a fiecărui caz în parte.
„În fața Parlamentului a fost organizat și un protest, dar cei care au protestat nu au venit cu simbolurile interzise pentru că știau că sunt pasibili de sancțiuni contravenționale. Legea deja lucrează. Cei care se vor aventura să sfideze legea, vor trebui să plătească din propriul buzunar. Este și experiența Uniunii Europene când în cazul unor manifestații în masă poliția nu intervine, se comportă politicos, dar ulterior, persoanele fizice sau cele juridice care au organizat evenimentul sunt identificate de poliție și amendate. Anume așa ne propunem și noi să facem. Panglica a fost scoasă în afara legii în Georgia după războiul din 2008, în Ucraina după războiul din 2014, nu cumva cei care promovează această simbolică militaristă își doresc ca eliberatorii, cu ghilimele de rigoare, să ajungă și în Republica Moldova?”, s-a întrebat Mihai Popșoi.
Ieri seara târziu, purtătorul de cuvânt al MAEIE Daniel Vodă a difuzat un comentariu la tema respectivă în care, printre altele se spune: „Dat fiind limbajul inacceptabil utilizat în adresa șefei statului din partea reprezentantului oficial al diplomației ruse, MAEIE a dispus convocarea ambasadorului Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov. Recomandăm Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse să ia cunoștință de textul discursului Președintei Maia Sandu, care este accesibil în limba rusă și care nu lasă loc de interpretări: „Хочу особо подчеркнуть: никто и никому не запрещает праздновать девятое мая. Наоборот: мы обязаны помнить о победе цивилизации над фашизмом и нацизмом. Мы обязаны чтить павших и хранить память о главной трагедии двадцатого века - о Второй мировой войне”
Legea privind interzicerea unor simboluri militare a fost publicată ieri în Monitorul Oficial. Documentul vizează interzicerea confecționării, promovării sau răspândirii panglicii Sfântului Gheorghe și a liderelor Z și V, utilizate drept semne distinctive ale armatei ruse în războiul din Ucraina.