Din septembrie va fi mărit numărul troleibuzelor din Chișinău

  • 29 August 2025 15:39
Din septembrie va fi mărit numărul troleibuzelor din Chișinău

Începând cu luna septembrie, numărul troleibuzelor care circulă pe străzile municipiului Chișinău va fi majorat cu circa 10%. Decizia a fost luată în contextul creșterii fluxului de călători.

Purtătorul de cuvânt al Regiei Transport Electric Chișinău, Felicia Rusu, a declarat pentru MOLDPRES că emiterea va fi majorată de la 309 de troleibuze, care circulă în perioada estivală, până la 335 de unități de transport.

Autovehiculele care au staționat în parcurile de troleibuze au fost supuse lucrărilor de mentenanță și pregătite pentru toamnă. Lucrările au inclus verificarea și înlocuirea componentelor uzate, efectuarea inspecțiilor tehnice, revizuirea sistemelor electrice, precum și efectuarea reparațiilor necesare. Aceste acțiuni sunt esențiale pentru menținerea siguranței și eficienței unităților de transport”, a spus Felicia Rusu.

Numărul troleibuzelor care circulă în capitală este micșorat anual în perioada estivală în contextul fluxului scăzut de pasageri.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
16,21
Nori împrăștiați
Umiditate:72 %
Vint:2,2 m/s
Sun
20
Mon
19
Tue
21
Wed
23
Thu
24
Arhivă Radio Chișinău