Digitalizarea mediului de afaceri în R. Moldova a fost abordată pe platforma OECD
-
16 Februarie 2022 11:47
Reprezentanții Ministerului Economiei și ai sectorului privat au discutat cu membrii Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) despre instrumentele de promovare a digitalizării mediului de afaceri.
Discuțiile au avut loc ieri, în cadrul unui proiect de promovare a digitalizării Întreprinderilor Mici și Mijlocii în țările Parteneriatului Estic lansat de OECD în 2021, transmite MOLDPRES.
Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a prezentat progresele și prioritățile în domeniul digitalizării. Printre acestea au fost numite activitatea IT Park și a Centrului de Excelență în domeniul TIC „Tekwill”, evoluția în domeniul telecomunicațiilor, precum și programele de dezvoltare a comerțului electronic și de susținere a IMM.
”Accelerarea transformării digitale rămâne una dintre cele mai înalte priorități pentru Moldova, unde dezvoltarea competențelor digitale este esențială atât pentru cetățeni, cât și pentru întreprinderi. Astfel, Ministerul Economiei își propune să avanseze în continuare procesul de transformare digitală a IMM-urilor prin eliminarea barierelor existente în ceea ce privește politicile, finanțele, competențele și inovarea. Ne propunem pentru perioada următoare elaborarea și implementarea unui Program Național de dezvoltare a economiei digitale care să stabilească obiective specifice și acțiuni concrete pe termen mediu pentru dezvoltarea componentelor necesare unei economii digitale”, a relevat Sergiu Gaibu.
La discuții a participat și Dumitru Pîntea, directorul interimar al Organizației pentru Dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), care a enumerat programele de suport oferite IMM, inclusiv programele de digitalizare a afacerilor.
La rândul său, Ana Chirița, directoarea proiectului TEKWILL a prezentat programele implementate de centru și cifrele care arată o creștere sporită a sectorului IT, ce generează 7% din PIB.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), cu sediul la Paris, este un forum care le permite funcționarilor guvernamentali să discute și să analizeze formularea și impactul politicilor care ar putea spori bunăstarea socioeconomică a întregii omeniri. Activitatea sa este condusă de un secretariat alcătuit din analiști economici și politici formați în toate aspectele economiei.