CURS VALUTAR. Diferențe MARI între cursul oficial și cel de la bănci

  • 16 Februarie 2015 15:40
CURS VALUTAR. Diferențe MARI între cursul oficial și cel de la bănci

De câteva zile cei care vor să cumpere dolari sau euro sunt nedumeriți de diferența considerabilă, care uneori poate ajunge și la 3 lei, dintre cursul oficial al Băncii Naționale și cel afișat de casele de schimb valutar.

Experții explică acest fenomen prin metodologia defectuoasă prin care este stabilit cursul oficial al leului față de principalele valute de referință, dar și prin posibile interese ascunse ale autorității bancare centrale.  

Cursul de schimb valutar variază foarte mult de la o bancă la alta sau de la o casă de schimb la alta, în pofida ratei de referință stabilită de Banca Națională a Moldovei. Astfel persoanele care au de achitat credite sau chirii în valută pot pierde până la 300 de lei  la fiecare 100 de euro tranzacționați, daca nu aleg cele mai bune oferte de pe piața de schimb valutar.

Experții explică diferența dintre cursul oficial și cel afișat prin volumul mic de tranzacții înregistrate la autoritatea bancară centrală. Potrivit analistului economic, Viorel Gârbu, leul s-a depreciat mult mai mult decât încearcă să ne convingă BNM, cursul afișat la casele de schimb fiind cel mai aproape de valoarea reală a valutei naționale.

”Piața este amorțită. Tranzacții pe piață nu există și BNM găsește două-trei tranzacții în baza cărora stabilește cursul de referință. Dar, propriu-zis, piața nu este funcțională. Efectiv nu este valută. Și atunci cursul respectiv nu mai este relevant. Anume cursul pe care îl vedem pe panourile caselor de schimb valutar ar trebui să fie cursul adevărat, de zi. Astfel cursul BNM este unul incorect și forțat”, a declarat Viorel Gârbu.

Și expertul în economie, Sveatoslav Mihalache pune diferența dintre cursul de schimb oficial și cel afișat de bănci pe seama întârzierii cu care operează Banca Națională, dar nu exclude și anumite interese ascunse pe care le-ar putea urmări autoritățile bancare naționale.

Între cursul oficial, stabilit de BNM și cursul de piață este o întârziere de două zile lucrătoare, unu la mână. Doi la mână, cel mai probabil este o strategie a BNM de a ascunde sub covor murdăriile comise, în consecință banca anunță un curs mai mic, mult mai mic decât cel real. Este ceva normal într-o situație de criză. Cred ca așa va fi în continuare, a declarat Sveatoslav Mihalache.  

De notat că pentru astăzi Banca Națională a stabilit un curs oficial de 18 lei și 96 de bani pentru un dolar și 21 de lei și 64 de bani pentru un euro. La casele de schimb valutar însă dolarul poate fi cumpărat contra unei sume de 21 de lei și 37 de bani, cu 2 lei și 40 de bani mai mult decât cursul de referință, iar euro – contra sumei de 24 de lei și 35 de bani, cu aproape 3 lei mai mult.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:58 %
Vint:1,03 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău