DIALOG EUROPEAN | Robert Lupițu: „Propunerea de dublare a finanțării prin Instrumentul European pentru Pace ar transforma R. Moldova în al doilea cel mai mare beneficiar al acestui mecanism” (AUDIO)
-
08 Mai 15:03
Vizita șefei diplomației europene, Kaja Kallas, la Chișinău reprezintă un semnal clar al sprijinului consolidat al Uniunii Europene pentru Republica Moldova și o recunoaștere a orientării sale pro-europene, spune analistul de politică externă Robert Lupițu, redactor-șef Calea Europeană, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Potrivit lui, vizita are o miză strategică importantă într-un moment în care Republica Moldova așteaptă deschiderea clusterelor de negociere pentru aderarea la UE, iar Bruxellesul transmite că țara face parte din proiectul european și beneficiază de sprijin inclusiv în domeniul securității și apărării.
În emisiunea Dialog European de la Radio Chișinău, Lupițu a subliniat că propunerea de dublare a finanțării pentru Republica Moldova prin Instrumentul European pentru Pace, până la 120 de milioane de euro anual, ar transforma țara în al doilea cel mai mare beneficiar al acestui mecanism după Ucraina. În opinia sa, acest lucru arată că integrarea europeană a Republicii Moldova este privită și ca un proiect de securitate. Expertul a afirmat că fondurile europene sunt importante pentru modernizarea capacităților de apărare ale țării, mai ales în contextul incursiunilor repetate ale dronelor rusești în spațiul aerian moldovean și al amenințărilor hibride.
„Proiectul de integrare a țării în Uniunea Europeană este unul care atestă și care arată că Uniunea Europeană trebuie privită și ca un proiect de securitate, nu doar ca un proiect de bunăstare economică. Este foarte important că aceste fonduri de 120 milioane de euro să fie direcționate spre nevoile de apărare, așa cum și le planifică Ministerul Apărării de la Chișinău. Sigur că nu este o sumă colosală dacă ne gândim la o scara investiților militare, dar pentru o țară ca Republica Moldova cu evident un buget mai mic, un pic mai mic și o capacitate mai redusă de a investi în propriile forțe armate, acest sprijin o poate ajuta să-și echipeze corespunzător armata, inclusiv pentru a face față noi lor forme de amenințări pe care le vedem la graniță, le vedeți și dvs, le vedem și noi aici în România. cu incursiunile dronelor rusești în Ucraina și cu efectele pe care acestea le generează”.
Referindu-se la declarația Kajei Kallas potrivit căreia Transnistria nu va bloca aderarea Republicii Moldova la UE, Lupițu a spus că Uniunea Europeană trebuie să găsească soluții pentru avansarea procesului de extindere, în paralel cu eforturile Chișinăului de apropiere de standardele europene și de gestionare a conflictului transnistrean.
Analistul a avertizat că Republica Moldova continuă să se confrunte cu multiple amenințări hibride, inclusiv dezinformare, presiuni energetice, ingerințe externe și atacuri cibernetice, dar a apreciat că autoritățile moldovene au demonstrat capacitatea de a gestiona aceste riscuri, inclusiv în perioade electorale sensibile.
În concluzie, Robert Lupițu a subliniat că principala semnificație geopolitică a vizitei Kajei Kallas este faptul că unul dintre cei mai importanți oficiali europeni în domeniul politicii externe și securității a venit la Chișinău pentru a transmite că Republica Moldova „nu este singură” și că are în Uniunea Europeană un partener strategic pentru viitorul său european.

