Academia de Științe: COVID-19 a găsit populația nepregătită la scară globală. Salvarea este vaccinul, apariția căruia va dura
-
20 August 2020 18:03
Noul tip de coronavirus este al șaptelea coronavirus din cele cunoscute. A apărut prima dată în China, în decembrie 2019. Inițial ca organism gazdă a fost liliacul, apoi pangolinii, după care a trecut la populația umană, a precizat, astăzi, în cadrul unei prelegeri publice, profesorul universitar Constantin Spînu, doctor habilitat în medicină. Potrivit profesorului, actualmente toate eforturile se îndreaptă către generarea unui vaccin care să respecte standardele internaționale, transmite IPN.
Constantin Spînu a explicat că, în prima fază de testare, vaccinul trebuie să fie administrat unui grup de voluntari pentru a vedea dacă este sigur sau dacă provoacă reacții adverse. Dacă nu are efecte adverse, se trece la următoarele faze, vaccinul fiind administrat unui grup mai mare de subiecți, chiar și 30 de mii.
Vaccinul trebuie să fie eficient, să genereze un răspuns al sistemului imunitar. Pentru a produce milioane de doze de vaccin, e nevoie de timp, chiar și mai bine de jumătate de an. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), 25 de vaccinuri sunt în proces de testare, 100 sunt în faza de dezvoltare. Patru vaccinuri sunt în etapa a treia de studiu.
Șeful Departamentului de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Institutului de Medicină Urgentă, unde sunt duși pacienții cu COVID-19 în stare gravă, Adrian Belîi, a remarcat că un pacient infectat, în stare critică, prezintă, de regulă, insuficientă respiratorie acută, agitație, oboseală etc. Daca la începutul tratamentului medicii se bazau pe tratamentul cu preparate antivirale și intubare, acum aplică oxigenoterapia cu ventilare non invazivă care „este cheia succesului în formele severe”, spune medicul. Al doilea principiu este tratamentul anticoagulant. Se recomandă în formele ușoare. Corticoterapia de scurtă durată este recomandată pacienților cu furtună citocinică – o inflamație excesiv de puternică care distruge țesuturile propriului organism. Tratamentul cu antibiotice nu e prea eficient pentru că virusurile nu răspund la antibiotice, se pot folosi antibioticele când se demonstrează că în organism există este o infecție bacteriană.
Președintele Academiei de Științe, Ion Tighineanu, a remarcat că noul tip de coronavirus este foarte schimbător, cu mutații, dar e straniu că, în secolul XXI, a găsit populația nepregătită la scară globală. Cercetătorii încearcă din mers să elaboreze noi vaccinuri. „Această pandemie este o cumpănă pentru civilizație, o situație nouă, o încercare pentru noi. Doar prin consolidare la nivel global putem trece peste ea”, a adăugat Ion Tighineanu.
Emil Ceban, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a remarcat că pentru medici această pandemie este o provocare. Toată comunitatea academică, științifică, medicală, paralel cu activitatea clinică, încearcă să găsească soluții pe baza experienței țărilor vecine, dar realitatea este că pe parcurs s-au schimbat tacticile, metodele de tratament, se reevaluează protocoalele cinice internaționale și cele naționale. Salvarea este vaccinul, apariția căruia va dura.
Săptămâna viitoare, se va convoca comisia Academiei de Științe pentru a propune soluții în contextul COVID-19.