Dezbateri aprinse în Parlament | Proiectul noului cod al audiovizualului, aprobat în prima lectură

  • 20 Aprilie 2018 14:30
0%
00:00:00
00:00:00

Proiectul unui nou cod care să reglementeze serviciile media audiovizuale a fost aprobat în prima lectură vineri, 20 aprilie, în Parlament, provocând mai multe dezbateri. O nouă procedură de numire a membrilor Consiliului Audiovizualului, dar și a Consiliului de Observatori ai Teleradio-Moldova, noi prevederi privind transparența proprietății în acest sector și stabilirea unor cote pentru determinarea poziției dominante pe piață sunt printre principalele reglementări ale proiectului Codului serviciilor media audiovizuale. 

O persoană fizică poate fi proprietar-beneficiar la cel mult două servicii de televiziune generaliste și/sau de știri, precum și la cel mult două servicii de televiziune tematice. În același timp, un proprietar nu poate deține mai mult de 35% din cota de audiență, pentru a nu deține o poziție dominantă în formarea opiniei publice, potrivit proiectului.

Acesta mai stabilește și modificarea procedurii de numire a membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului, care se va numi deja Consiliul Audiovizualului. Astfel, se prepune ca doi din cei nouă membri să fie propuși de Parlament, iar unul de șeful statului. În prezent toți sunt propuși de societatea civilă. Iar membrii Consiliului de Observatori ai TRM vor fi numiți de Consiliul Audiovizualului și nu de Parlament ca în prezent. Totodată este prevăzută o sumă fixă pentru finanțarea Companiei – 0,9% din bugetul de stat.

Opoziția a adus mai multe critici proiectului, însă a avut abordări diferite. Liberalul Lilian Carp a opinat că nu există suficiente prevederi pentru protejarea spațiului audiovizual autohton.

„Nu se regăsește acea modificare pe care am făcut-o în actualul Cod ca programele analitice și știrile să fie de producție autohtonă.”

Pe de altă parte, socialistul Vlad Bătrâncea consideră proiectul prea restrictiv.

„Ca și consecințe juridice ale acestui proiect s-au majorat esențial, de 5-10 ori toate amenzile pentru operatorii mass-media. și ceea ce este foarte grav este încălcat dreptul operatorilor audiovizuali la apărarea prin justiție.”

Expertul Asociației Presei Electronice Eugeniu Râbca a negat însă aceste acuzații, precizând că sunt păstrate sancțiunile actuale.

„Noi nu m făcut decât să preluăm ceea ce avem în legislația în vigoare astăzi. Pur și simplu am făcut copy-paste la sancțiuni. Am prevăzut posibilitatea, care nu poate fi anulată de nimeni, de adresare în instanța de judecată.”

Noua lege va intra în vigoare doar după adoptarea acesteia în a doua lectură, iar pentru unele reglementări este prevăzută o perioadă de tranziție. Proiectul a fost elaborat de un grup de experți cu sprijinul unor instituții internaționale. Președintele Parlamentului AndrianCandu a anunțat anterior că după votarea în prima lectură, documentul va fi transmis spre expertizare. În prezent, domeniul audiovizualului este reglementat de un Cod adoptat în anul 2006.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău