Deținutul Oleg Sențov, cel mai probabil câștigător al Premiului Saharov, acordat de Parlamentul European

  • 23 Octombrie 2018 12:56
Deținutul Oleg Sențov, cel mai probabil câștigător al Premiului Saharov, acordat de Parlamentul European

Regizorul ucrainean Oleg Sențov, deținut politic în Rusia, are cele mai mari șanse să câștige Premiul Saharov pentru libertatea de gândire - scrie pe Twitter jurnalistul Rikard Jozwiak, corespondentul Radio Europa Liberă la Bruxelles.

Potrivit acestuia, votul pentru desemnarea câștigătorului premiului Saharov, acordat anual de Parlamentul European, va avea loc în cursul zile de joi. „Este foarte probabil că Sențov va primi, joi, Premiul Saharov 2018. Candidatura lui Sențov va fi susținută de ECR (Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni), ALDE (Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa) și PPE (Partidul Popular European), formațiunea care a făcut această nominalizare" - a mai scris jurnalistul.

Finaliștii din acest an ai Premiului Saharov pentru libertate de gândire au fost selectați în urma unui vot al comisiilor pentru afaceri externe și dezvoltare din 9 octombrie. Nominalizările din acest an pentru Premiul Saharov sunt: Oleg Sențov, regizor ucrainean condamnat la 20 de închisoare în Rusia, 11 ONG-uri care protejează drepturile omului și salvează viața migranților în Marea Mediterană și Nasser Zefzafi, liderul protestului Hirak din regiunea Rif (Maroc) care luptă împotriva corupției, asupririi și abuzului de putere, arestat în 2017 și condamnat la 20 de ani de închisoare.

Premiul Saharov, care conține un certificat și un cec în valoare de 50.000 de euro, va fi acordat în cadrul unei ceremonii organizate de Parlamentul European pe 12 decembrie 2018, la Strasbourg.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
18,29
Cer fragmentat
Umiditate:65 %
Vint:7,72 m/s
Tue
11
Wed
9
Thu
11
Fri
10
Sat
11
Arhivă Radio Chișinău