Detalii privind ședința secretă a Parlamentului
-
24 Martie 2015 19:40
După aproximativ patru ore de discuții cu ușile închise în privința raportului comisiei parlamentare de anchetă privind situația de pe piața financiar-bancară deputații au luat o pauză de două ore.
Președintele comisiei de anchetă Marcel Răducan a motivat decizia de a organiza audierile cu ușile închise prin faptul că sunt discutate documente secrete, iar caracterul public al ședinței ar putea dăuna anchetei.
În plus, conducerea parlamentului a dispus instalarea aparatelor de bruiaj pentru a evita scurgerea de informații. Acestei propuneri s-au opus liberalii și socialiștii, iar ultimii în semn de protest nu au participat la ședință. În schimb, aceștia au difuzat presei propriul raport privind situația de la cele trei bănci.
Potrivit liderului PSRM Igor Dodon prejudiciul în urma tranzacțiilor frauduloase de la cele trei bănci se apropie de 30 de miliarde de lei. Potrivit acestuia, aceste tranzacții au fost pregătite și au început încă din anul 2013. Igor Dodon a declarat că soluțiile care se propun sunt salvarea celor trei bănci sau lichidarea lor, dar ambele sunt extrem de costisitoare.
Și deputații liberali au pregătit un raport de alternativă, iar liderul PL Mihai Ghimpu a spus că e vorba de furtul a un miliard de euro. Liberalii susțin că discuțiile din parlament nu vor duce la elucidarea acestui caz, pentru că majoritatea parlamentară nu ar fi interesată, fapt ce a va afecta credibilitatea Republicii Moldova peste hotare.
Iurie Leancă, cel care a fost premier în perioada respectivă de timp susține că nu a dispus de prerogativele necesare pentru a preveni aceste acțiuni, de care ar fi trebuit să se ocupe Banca Națională.
Amintim că Parlamentul a constituit comisia de anchetă în contextul situației de pe piața valutară de la începutul acestui an, când leul s-a devalorizat doar în decurs de o singură zi cu aproximativ 20% în raport cu euro și dolarul. De asemenea, membrii comisiei au examinat și situația de la cele trei bănci la care ar fi fost înregistrate tranzacții frauduloase care au atins cifre între 13 și 28 de miliarde de lei, potrivit diferitor surse.