Detalii în dosarul penal cu privire la faptă, în care figurează Vlad Plahotniuc și Veaceslav Platon

  • 14 Noiembrie 2017 14:45
Detalii în dosarul penal cu privire la faptă, în care figurează Vlad Plahotniuc și Veaceslav Platon

Numele liderului Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, figurează într-un dosar deschis de Direcție de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din România (DIICOT), în urma unui denunț depus de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. Politicianul însă nu este pus sub acuzare, iar dosarul este deschis in rem, ceea ce înseamnă cu privire la faptă.

Ordonanța de urmărire penală a fost semnată la 17 aprilie a.c., dar a fost publicată abia aseară pe jurnal.md.

Urmărirea penală a fost inițiată după ce Veaceslav Platon a depus o plângere la începutul lunii august 2016, adică la scurt timp după ce a fost reținut la Kiev, iar ulterior extrădat în Republica Moldova. Din ordonanță reiese că Veaceslav Platon și Vlad Plahotniuc ar fi avut în anul 2011 anumite înțelegeri privind preluarea, prin persoane interpuse, a unor pachete de acțiuni ale anumitor bănci precum Victoriabank și Banca de Economii și unor companii de asigurări. Iar ulterior, prin presiuni, Vlad Plahotniuc le-ar fi preluat la un preț subevaluat.

DIICOT a dispus urmărirea penală sub aspectul constituirii unui grup infracțional, șantaj, înșelăciune și spălare de bani.

Mai multe instituții depresă au titrat, făcând referire la această ordonanță, că Vlad Plahotniuc este cercetat penal în România. Surse din cadrul DIICOT au comunicat pentru Radio România Actualități că Vlad Plahotniuc, nu este pus sub acuzare și că urmărirea penală a fost începută in rem, ceeace înseamnă cu privire la faptă.

Purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari, a declarat, la rândul său, că pe numele lui Vlad Pahotniuc nu este deschis niciun dosar penal în România.

Președintele PDM, fiind la curent despre posibila apariție a unor asemenea documente, anterior a făcut anumite demersuri față de organele de anchetă din România, prin care a solicitat să se dea un răspuns clar dacă este vizat într-o calitate sau alta într-un dosar penal pe teritoriul României. Răspunsul a fost unul negativ.

Conflictul dintre Veaceslav Platon și Vlad Plahotniuc durează de mai mult timp. Veaceslav Platon, care a fost condamnat în luna aprilie a.c. la 18 ani de detenție,  susține că ar fi devenit victima unei comenzi politice venite din partea liderului PD. Acesta neagă orice acuzații.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:76 %
Vint:1,54 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău