Detalii din dosarul interceptărilor ilegale. Numele celor patru judecători pentru care PA a cerut de la PG ridicarea imunității (ZDG)

  • 30 Decembrie 2019 17:48
Detalii din dosarul interceptărilor ilegale. Numele celor patru judecători pentru care PA a cerut de la PG ridicarea imunității (ZDG)

Procuratura Generală a dispus urmărirea penală în privința celor patru colaboratori ai Ministerului de Interne și a celor trei procurori vizați în dosarul interceptărilor ilegale. În cazul celor patru judecători vizați în acest dosar, acum două săptămâni, procurorii anticorupție au expediat o sesizare către procurorul general privind ridicarea imunității și eliberarea acordului pentru a putea fi urmăriți penal, scrie Ziarul de Gardă.

Am început urmărirea penală în cazul ofițerilor de urmărire penală, a procurorilor care sunt vizați pe dosar, urmează să vedem și mai departe”, ne-a comunicat procurorul general.

Contactat de ZdG, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, ne-a spus că sesizarea cu privire la ridicarea imunității celor patru judecători a fost examinată și remisă înapoi către Procuratura Anticorupție, pentru mai multe completări, documentul fiind incomplet.

„Am avut o ședință cu specialiști pe domeniu, viceprocurorul general, am analizat sesizarea și am trimis-o înapoi către PA pentru completarea materialelor. Nu sunt sufieciente materiale pentru inițierea cauzei penale aici. Am cerut să fie completată, sesizarea este incompletă. Inițial, materialele au fost incomplete. Așteptam să fie completate și trimise din nou”, ne-a comunicat Alexandr Stoianoglo.

Astfel, în dosarul interceptărilor ilegale, potrivit surselor ZdG, procurorii anticorupție au cerut Procuraturii Generale ridicarea imunității în privința a următorilor patru judecători: Elena Costiuc, Nicolae Corcea, Sergiu Ciobanu și Tizu Svetlana.

În luna august curent, autoritățile au inițiat trei cauze penale după ce, cel puțin 52 de persoane, inclusiv politicieni, reprezentanți ai societății civile și jurnaliști au fost interceptați telefonic.

Mai multe detalii pe ZDG.MD

Tags

Alte Noutati

LIVE: De la ABC la BAC
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:5,14 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău