DescOPERĂ aduce trei seri de spectacole la Butuceni

  • 13 Iunie 12:26
DescOPERĂ aduce trei seri de spectacole la Butuceni

Festivalul de muzică clasică în aer liber – DescOPERĂ revine cu cea de-a III-a ediție. Doritorii sunt așteptați, în perioada 15-17 iunie, în amfiteatrul natural de la Butuceni, care asigură o sonoritate ideală pentru orchestra simfonică și vocile soliștilor de operă. În Rezervația natural-culturală Orheiul Vechi vor răsuna creații de Giuseppe Verdi și Strauss, ca și în alți ani, sub bagheta dirijorului Friedrich Pfeiffer din Austria, transmite IPN.

„Suntem la a treia ediție, care urmărește două obiective. În primul rând, vorbim despre promovarea muzicii clasice și a talentelor din Moldova, dar și promovarea obiectivelor turistice. Festivalul se desfășoară în cel mai pitoresc loc, la Butuceni, în lunca râului Răut. Este o priveliște cu adevărat fantastică. Avem multe oferte și sperăm să facem față numărului mare de vizitatori”, a declarat ministrul educației, culturii și cercetării, Monica Babuc, într-o conferință de presă.

Și în acest an, festivalul va avea trei seri de spectacole. Ceremonia de inaugurarea și prima seara de spectacol va debuta cu Carmina Burana, cantată scenică. Soliști: Tatiana Costiuc (soprano), Sorin Lupu (tenor/România), Andrei Otean (bariton). Spectacolul va fi acompaniat de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” și Capela Corală Academică „Doina”. Publicul este așteptat la Teatrul de Vară Butuceni, pe o scenă improvizată din trepte naturale. 

În a doua zi de spectacol, pe 16 iunie, va fi prezentată Nabucco, operă în patru acte de Giuseppe Verdi. Regia este a invitatului special Andrea Battistini, Italia, scenografia: Iurie Matei. În scenă vor urca soliștii de operă, Orchestra, Corul și Baletul Teatrului Național de Operă și Balet Maria Bieșu.

Pentru a treia seară de spectacol a fost construită o scenă pe râul Răut, unde Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” va interpreta valsurile lui Johann Strauss. Soliști: Tatiana Costiuc (soprano), Vitalie Cibotaru (bariton), împreună cu artiștii orchestrei simfonice a Filarmonicii Naționale.

„Toate piesele au fost selectate cu mare grijă, s-a ținut cont de gusturile publicului, este muzică de referință, cunoscută tuturor. Sunt piese extraordinare, acompaniate de muzică corală, sună absolut excepțional. Ne bucură că la case sunt rânduri pentru bilete, sper să fie frumos, iar lumea să primească  o satisfacție spirituală”, a declarat Svetlana Bivol, directorul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

Oaspeții vor avea posibilitatea să viziteze siturile, mănăstirea, complexele rupestre creștine, muzeul și gospodăriile oamenilor care păstrează atmosfera secolelor trecute, dar și să participe la masterclass-uri culinare inedite, pregătite de gazdele evenimentului. Pentru comoditatea vizitatorilor va fi organizat transport de la Chișinău spre Butuceni și retur. Organizatorii îndeamnă vizitatorii să își facă rezervări din timp la pensiuni. Prețul biletelor la concerte variază de la 200-350 de lei, pentru studenți și pensionari prețul este de 150 lei.

Evenimentul face parte din campania de promovare a Moldovei ca destinație turistică, „Fii Oaspetele Nostru” și este organizat sub egida brandului turistic de țară Pomul Vieții și a brandului național Vinul Moldovei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chişinău
12 °C
Nori împrăștiați
Umiditate:66 %
Vint:7,2 m/s
Joi
5 °C
Vin
10 °C
Sâm
17 °C
Dum
16 °C

Curs oficial BNM 24 Octombrie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 19.5518 -0.0372
USD 17.0468 0.0218
RON 4.1900 -0.0073
UAH 0.6055 -0.0010
RUB 0.2608 -0.0003
Arhivă Radio Chișinău