Descentralizarea administrației de stat trebuie să continue în R. Moldova

  • 08 Octombrie 2015 17:57
Descentralizarea administrației de stat trebuie să continue în R. Moldova

Descentralizarea administrației de stat trebuie să continue în R. Moldova pentru a le oferi autorităților publice locale mai multă independență financiară și posibilitatea de a acumula venituri proprii mai mari, afirmă reprezentanții APL-urilor.

Problema finanțelor locale a fost discutată în cadrul unei conferințe regionale organizată la Chișinău de Uniunea Europeană și Consiliul Europei.

De la începutul acestui an în Republica Moldova funcționează o nouă lege cu privire la descentralizare, care a eliminat administrațiile raionale din schema de repartizare a fondurilor de la bugetul central spre primăriile localităților. Deși în acest fel s-a diminuat impactul pe care îl juca criteriului politic la repartizarea banilor,  reforma trebuie continuată prin majorarea fondurilor proprii, afirmă directorul executiv al Congresului Autorităților Locale, Viorel Furdui.

„Acum trebuie să se meargă la a doua etapă – consolidarea bazei fiscale, să fie un transfer real de resurse către autoritățile publice locale. Asta însemnă mai multe surse de venit pentru administrația locală. În primul rând se vorbește despre faptul ca impozitul rutier să vină 100% în bugetele locale, să nu mai rămână la nivel central, ci să vină după niște criterii obiective în fiecare comunitate”, a declarat Viorel Furdui.

În prezent, bugetele locale sunt suficiente numai pentru proiecte investiționale foarte mici, a subliniat primarul comunei Sărata Veche, raionul Fălești, Maria Galiț.

„Din 4 milioane de lei cât avem în bugetul total, doar un milion și jumătate sunt veniturile proprii.

-         Pentru cât vă ajunge un buget anual? Ce reușiți să faceți?

Doar câteva sute de metri de drum să reparăm și să facem unele reparații curente pentru instituții”, a mărturisit Maria Galiț.

Reforma administrației publice locale este necesară pentru dezvoltarea durabilă a localităților, a remarcat șeful secției cooperare a delegației Uniunii Europene la Chișinău, Aneil Singh.

„În Moldova sunt 897 de primării la 3 – 3,5 milioane de locuitori. Multe primării sunt în localități cu mai puțin de 1500 de oameni. În contextul descentralizării fiscale, există semne de întrebare despre cum pot fi administrate eficient resursele și oferite servicii publice de calitate, având în vedere o asemenea fragmentare la nivel local”, a constatat Aneil Singh.

Prezentă la eveniment, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a declarat că reforma de descentralizare este și un angajament al Republicii Moldova față de Uniunea Europeană, stipulat în Acordul de Asociere. Oficialul a subliniat că schimbările în acest domeniu trebuie să continue prin consolidarea bazei fiscale și că implementarea reformelor trebuie accelerată.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:8,75 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău