Deputatul PD Boris Golovin a câștigat procesul împotriva ANI
-
05 Noiembrie 2017 12:51
Fostul comunist Boris Golovin, în prezent deputat PD, a câștigat procesul împotriva Autorității Naționale de Integritate (ANI), succesoarea Comisiei Naționale de Integritate (CNI) care, în aprilie 2016, a constatat că politicianul se află în incompatibilitate de funcții.
Comisia a examinat situația lui Boris Golovin după ce el a fost ales director al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), în urma unui concurs la care a participat doar deputatul. Politicianul s-a judecat cu ANI, iar la 1 noiembrie Curtea Supremă de Justiție i-a dat câștig de cauză, după ce în luna iunie democratul a pierdut procesul la Curtea de Apel Chișinău, scrie anticoruptie.md.
Boris Golovin a ajuns director la CNAMUP la sfârșitul anului 2015, fiind selectat în urma unui concurs cu un singur concurent, organizat de Ministerul Sănătății. Acest centru este singura instituție din țară care preia și gestionează apelurile de urgență medicală. Golovin i-a luat locul unui membru al PD, Iurie Crasiuc, care a îndeplinit interimatul acestei funcții de la deschiderea Centrului.
PCRM a cerut anterior Legislativului să retragă mandatul deputatului, deoarece el nu ar fi soluționat situația de incompatibilitate în 30 de zile, așa cum prevede legea. Parlamentul însă a respins cererea comuniștilor. CNI a constatat că deputatul s-a aflat în incompatibilitate de funcții.
În apărarea sa, Boris Golovin a declarat că a anunțat Biroul permanent al Parlamentului despre schimbările survenite în activitatea sa. Totodată, printr-o cerere adresată Ministerului Sănătății, a solicitat suspendarea contractului individual de muncă privind exercitarea funcției de director al CNAMUP.
Prima instanță i-a dat câștig de cauză deputatului. Magistrații au subliniat că prevederile articolul 28 din Legea despre statutul deputatului în Parlament admite suspendarea contractului individual de muncă în perioada de exercitare a mandatului de deputat. Instanța a conchis că nu există nicio normă legală care interzice deputatului de a participa, în timpul exercitării mandatului de deputat, la concursuri pentru ocuparea oricărei funcții și eventual de a ocupa anumite funcții.
Curtea de Apel Chișinău a casat decizia Judecătoriei sectorului Râșcani al Capitalei. Potrivit acesteia, în sensul articolului 5 despre statutul deputatului în Parlament, „persoana care a fost aleasă în funcția de deputat și se află în situația de incompatibilitate, până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru încetarea situației de incompatibilitate, va opta între mandatul de deputat și funcția care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre funcții”. Totodată, instanța de apel a remarcat că prevederile articolului 28 din aceeași lege se aplică în situația garantării unui loc de muncă anterior și nu în cazul unui nou loc de muncă dobândit în perioada exercitării mandatului de deputat.
Magistrații Curții Supreme de Justiție au casat însă decizia Curții de Apel Chișinău și au lăsat-o în vigoare pe cea a Judecătoriei sectorului Râșcani. „Curtea a reținut că incompatibilitatea se instituie din momentul dobândirii funcției și presupune o perioadă de timp în decursul căreia titularul funcției este obligat să aleagă între prima funcție și cea nouă. Incompatibilitatea nu constituie doar o măsură de protecție a funcției, în considerarea căreia a fost instituită, dar și a acelor cu care această funcție devine incompatibilă, împiedicând cumularea acestora”, se arată între altele în decizia CSJ.
Articolul integral pe anticoruptie.md