Deputații se întrunesc în ședință plenară. Proiectul care prevede reducerea perioadei de instituire a stării de urgență, pe ordinea de zi

  • 13 Mai 19:11
Deputații se întrunesc în ședință plenară. Proiectul care prevede reducerea perioadei de instituire a stării de urgență, pe ordinea de zi

Parlamentul Republicii Moldova se va întruni joi, 14 mai, în ședință plenară. Deputații urmează să examineze în prima lectură proiectul de lege care reglementează accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice pe proprietăți, precum și inițiativa legislativă privind consolidarea independenței financiare a Curtea de Conturi.

Pe agenda ședinței figurează și proiectul care prevede reducerea perioadei de instituire a stării de urgență.

În lectura a doua vor fi examinate modificările la Legea cetățeniei Republicii Moldova, dar și proiectul de lege referitor la constatarea contravențiilor în domeniul circulației rutiere comise cu vehicule înmatriculate în alte state. Totodată, Parlamentul urmează să se pronunțe asupra denunțării a două acorduri încheiate în cadrul Comunității Statelor Independente.

Deputații vor audia și rapoartele de activitate pentru anul 2025 ale Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor și ale Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.

Ședința plenară va începe la ora 10:00. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
29,96
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:2,02 m/s
Tue
28
Wed
26
Thu
26
Fri
23
Sat
22
Arhivă Radio Chișinău