Deputații din Parlamentul de la Chișinău urmează să se autoizoleze
-
22 Mai 2020 14:36
Deputații din Parlamentul de la Chișinău urmează să se autoizoleze. O dispoziție în acest sens a fost semnată de președinta Legislativului, Zinaida Greceanîi, după ce deputatul fracțiunii Partidului Democrat, Eugen Nichiforciuc a fost depistat pozitiv cu COVID-19.
Potrivit dispoziției, deputații vor putea reveni la muncă doar după obținerea rezultatelor negative a testului la COVID-19.
Aceștia urmează să respecte, pe proprie răspundere, regimul de auto-izolare, și să prezinte rezultatele testelor secretariatului Parlamentului.
Faptul că Eugen Nicihiforciuc a fost infectat cu COVID-19 a fost anunțat ieri, în ședință plenară, de președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov.