Deputații au respins includerea în ordinea de zi a unui proiect de lege elaborat de Igor Dodon
-
24 Februarie 2017 10:45
Deputații au respins includerea în ordinea de zi a ședinței Parlamentului a proiectului de lege elaborat de președintele Igor Dodon privind anularea Legii care prevede transformarea creditelor acordate sistemului bancar după fraudele din 2015 în datorie de stat.
Proiectul a fost propus de deputații socialiști.
Amintim că, săptămâna trecută, și Guvernul a respins inițiativa lui Igor Dodon de anulare a legii prin care creditul acordat sistemului bancar după tranzacțiile frauduloase din 2014 a fost transferat în datorie de stat.
Ministrul finanțelor Octavian Armașu a declarat că neîndeplnirea obligațiunilor la garanțiile respective ar fi însemnat default tehnic și suspendarea finanțărilor externe.
Igor Dodon anunța atunci că, dacă proiectul său va fi respins și în Parlament, atunci el va depune toate eforturile pentru a iniția un referendum privind acest subiect pe parcursul acestui an.
Menționăm că potriit unei legi asupra căreia Gvernul și-a asumat răspunderea în toamna anului tercut, creditele de aproximativ 14 miliarde de lei au fost transformate în datorie de stat, care va fi achitată în decurs de 25 de ani, cu dobândă.