Deputați și miniștri liberali cer reformarea partidului
-
12 Aprilie 2013 17:17
Liderul grupului parlamentar al Partidului Liberal, Ion Hadârcă, susține că această acțiune nu trebuie să fie interpretă ca pe o scindare a Partidului Liberal.
Un grup de deputați liberali, câțiva miniștri și viceminiștri, precum și președinți ai organizațiilor teritoriale ale PL, au cerut vineri 12 aprilie reformarea partidului, convocarea Congresului PL și promovarea în fruntea partidului a lui Dorin Chirtoacă.
Totodată, așa-numitul consiliu ad-hoc a pledat pentru menținerea Partidului Liberal la guvernare și pentru dialog cu foștii parteneri de alianță pentru depășirea crizei politice.
Audio: Deputatul liberal, Ana Guțu
Declarația a fost semnată de șapte deputați liberali, printre care și vicepreședintele PL, Ion Hadârcă, de miniștrii Gheorghe Șalaru și Vitalie Marinuța, precum și de câțiva miniștri adjuncți în exercițiu și președinți ai organizațiilor teritoriale ale Partidului Liberal.
Liderul grupului parlamentar al Partidului Liberal, Ion Hadârcă, susține că această acțiune nu trebuie să fie interpretată ca pe o scindare a Partidului Liberal.
Liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat presei că acesta este un joc politic și Dorin Chirtoacă nu va face parte din ea. Mihai Ghimpu a acuzat vineri, 12 aprilie, Partidul Liberal Democrat și pe premierul desemnat Vlad Filat că ar încerca să-i convingă pe colegii săi să-l susțină, cu ajutorul serviciilor secrete ruse.
Vicepreședintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, se află într-o deplasare la Bruxelles.
Liberal Democrații au respinsa cuzațiile.
Primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtacă, se află, în aceste zile, într-o deplasare de serviciu în Bruxelles, Belgia și Luxembourg. Potivit unui comuncat de presă al Primăriei, Dorin Chirtoacă nu va face nici un fel de declarații, referitoare la evenimentele ce au avut loc astăzi în cadrul Partidului Liberal, având în vedere că asemenea subiecte nu pot fi comentate în necunoștință de cauză, de la distanță.