Deputați: Disputele în jurul banilor necesari organizării alegerilor sunt inutile
-
08 Mai 2021 08:58
Deputații partidelor pro-europene califică drept inutile discuțiile în jurul sumei de 125 de milioane de lei, bani necesari organizării alegerilor. Potrivit parlamentarilor, după semnarea decretului prezidențial privind organizarea scrutinului, desfășurarea acestui exercițiu electoral nu mai poate fi pusă la îndoială. Mai mult, deputații califică drept periculos anunțul președintelui CEC, privind reducerea numărului secțiilor de votare, dacă va fi diminuată suma necesară organizării scrutinului, notează IPN.
Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a calificat drept exagerată suma de 125 de milioane de lei, necesară organizării alegerilor. Potrivit șefului interimar al Executivului, în Fondul de Rezervă sunt doar 98 de milioane de lei, bani insuficienți pentru buna organizare a scrutinului. Potrivit deputaților, retorica premierului interimar ar fi inexplicabilă.
„Există decretul, el este publicat, avem decizia Curții Constituționale, respectiv, pe data de 11 iulie avem alegeri anticipate și punctum. Toate instituțiile responsabile, CEC-ul și Guvernul, trebuie să se ocupe de buna organizare a alegerilor. PSRM și Șor încearcă să compromită ideea alegerilor. Suma de 125 de milioane de lei, indicată de CEC, este una justificată”, a spus deputatul PDM, Nicolae Ciubuc, în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8.
Potrivit unor deputați, anunțul șefului CEC, privind reducerea numărului secțiilor de votare pentru diaspora, în cazul diminuării sumei necesare alegerilor, ar reprezenta un precedent extrem de periculos.
„Noi avem unele standarde de organizare a alegerilor, nu sunt ideale, dar întotdeauna trebuie să tindem spre alegeri mai corecte, mai democratice, iar asta costă. Într-o țară în care un demnitar spune că nu sunt bani pentru democrație, pentru că alegerile sunt democrația în forma ei pură, niciodată asta n-a fost un semn bun”, a spus deputatul PAS, Dumitru Alaiba.
Deputații Platformei DA spun că președintele Sandu s-ar fi grăbit cu semnarea decretului de dizolvare a Parlamentului și că, inițial, ar fi fost indicat să fie modificată legea bugetului de stat.
„Înainte de a se semna decretul de dizolvare era necesar să se vină în Parlament cu un proiect de modificare a bugetului și să fie alocați banii. Dacă, totuși, s-a mers pe această formulă, Guvernul este responsabil să aloce banii. Eu dacă aș fi contabil la Guvern, aș identifica nu 125 de milioane, ci 300 de milioane. Bani sunt, dar cineva încearcă acum să-și continue schemele”, a spus deputatul Platformei DA, Vasile Năstase.
Comisia Electorală Centrală a stabilit suma de 125 de milioane de lei pentru organizarea scrutinului din 11 iulie. 12 milioane de lei urmează a fi utilizate pentru procurarea echipamentelor anti-COVID-19.