Deputați de la Chișinău participă la sesiunea de toamnă a Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
-
30 Septembrie 09:30

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova participă, în perioada 29 septembrie – 3 octombrie, la sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), desfășurată la Strasbourg, Franța.
Reuniunea are pe agendă dezbateri privind protecția jurnaliștilor din Gaza și eliberarea celor ucraineni deținuți în Federația Rusă, susținerea statului de drept în Georgia, criza politică din Serbia, noile amenințări ale Rusiei la adresa democrațiilor europene, inteligența artificială și migrația.
Delegația Parlamentului este condusă de deputatul Ion Groza și îi include pe Natalia Davidovici, Andrian Cheptonar și pe vicepreședintele Legislativului, Vlad Batrîncea.
În cadrul sesiunii, APCE urmează să discute avize privind crearea Comisiei Internaționale de Soluționare a Cererilor pentru Ucraina și o convenție privind coproducțiile audiovizuale în format de seriale. Totodată, va fi ales noul Secretar General al APCE, pentru un mandat de cinci ani.
În marja reuniunii va avea loc și ședința Comitetului APCE pentru onorarea obligațiunilor statelor membre, unde se va decide numirea celui de-al doilea coraportor pentru Republica Moldova, dar și o dezbatere despre recentele alegeri parlamentare din țara noastră.
Republica Moldova este stat membru al Consiliului Europei din 1995.