Deputat rus, despre rezoluția ONU: Trupele ruse sunt un os în gât pentru cei care vor să alipească Moldova și Transnistria la România

  • 25 Iunie 2018 09:09
Deputat rus, despre rezoluția ONU: Trupele ruse sunt un os în gât pentru cei care vor să alipească Moldova și Transnistria la România

Prim-vicepreședintele Comisiei pentru legăturile cu CSI, Eurasia și compatrioții din cadrul Dumei de Stat, Constantin Zatulin a declarat, în plenul Dumei de Stat de la Moscova, că rezoluția ONU privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul R. Moldova a fost pregătită cu susținerea SUA și a statelor NATO. 

„Pentru a absorbi republica moldovenească transnistreană, trebuie să elimini toți martorii și cu atât ma mult pe cei care ar putea opri o revanșă a românilor unioniști în raport cu Transnistria. Din acest punct de vedere, prezența chiar și a unui mic contingent al trupelor ruse este un os în gât celor care ar dori să alipească Moldova împreună cu Transnistria la România”, a declarat Zatulin, potrivit novostipmr.com

Deputatul rus a mai spus că o parte din statele care au votat pentru aprobarea acestei rezoluții nu cunosc care este situația. 

Menționăm că ONU a aprobat vineri, 22 iunie, rezoluția ONU privind retragerea trupelor ruse, 64 de state votând în favoarea acestui document. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:29 %
Vint:4,63 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău