Deputat din România: Cele 20 de camioane au fost întâmpinate cum nu se putea mai frumos la graniță, însă s-au oprit cum nu se putea mai urât și josnic sub un pod de la intrarea în Chișinău
-
07 Mai 2020 14:17
Deputatul din România, liderul Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac a scris un mesaj de indignare în privința deciziei autorităților de la Chișinău de a oficia ceremonia de primire a ajutoarelor din România, sub podul de la intrarea în Chișinău.
„În timp ce Rusia livrează doar propagandă, România oferă un sprijin real pentru oamenii nevinovați afectați de noul coronavirus. Cele douăzeci de camioane încărcate cu materiale de primă necesitate au fost întâmpinate cum nu se putea mai frumos la graniță, însă s-au oprit cum nu se putea mai urât și josnic sub un pod de la intrarea în Chișinău!”
Dar, când te cheamă Dodon și îți place să stai sub ruși, acționezi ca un frustrat. Dacă nici atunci când, pe patul de spital, cineva îți aduce o cană cu apă nu ești în stare să îi spui un nesincer, dar politicos “mulțumesc”, atunci îți meriți soarta de slugă. De la București, camioanele cu ajutoare materiale au plecat din Piața Victoriei și vor ajunge, vrea Dodon sau nu, la toți cei care au nevoie de ele.
De sub pod sau din centru, românii din R. Moldova știu exact cine le este alături oricând au nevoie. Aceste gesturi sfidătoare nu se uită, însă și Dodon să rețină: sângele apă nu se face! Basarabia e România! Uniți în Europa!”, se spune în mesaj.