Delegațiile participante la Summitul CPE vor avea parte de mai multe evenimente culturale

  • 19 Mai 2023 08:35
Delegațiile participante la Summitul CPE vor avea parte de mai multe evenimente culturale

În perioada 1-4 iunie, vor fi organizate un șir de evenimente culturale la care vor putea participa delegațiile care se vor afla în Moldova cu ocazia Summitului Comunității Politice Europene. Printre evenimente se numără Festivalul Internațional de Teatru, Festivalul Industriilor Creative, lansări de carte și expoziții, transmite IPN.

Potrivit organizatorilor, scopul evenimentelor este de a-i familiariza pe vizitatori cu specificul cultural și cu valorile naționale. „Delegațiile care vin să ne viziteze vor să descopere țara noastră așa cum este. Ceea ce putem face noi mai bine este să promovăm autenticitatea, acele destinații care ne reprezintă și care pot genera interes turistic și după marele eveniment. În zilele de 1 și 2 iunie vor fi organizate mai multe evenimente culturale care să apropie străinii de valorile noastre culturale. Ca impact, toți cei care vor veni să scrie despre țara noastră vor deveni mesagerii Moldovei”, a declarat Andrei Chistol, secretar de stat la Ministerul Culturii.

Evenimentele de o asemenea anvergură conferă o mai mare atractivitate țării-gazdă. De asemenea, ele reprezintă o oportunitate excelentă pentru vizitatori să exploreze și să descopere noi destinații, aducând, astfel, un impuls semnificativ pentru industria turismului. „Nu este simplu să investești în imaginea unei țări, iar Summitul EPC reprezintă o ocazie potrivită de a împărtăși cultura și de a comunica pozitiv despre Republica Moldova. Este esențial să demonstrăm această deschidere, ospitalitate, curiozitate de a intra în contact cu toți care vor veni, de a ne povesti istoriile și de a-și asuma, pentru câteva ore, rolul de „ghizi” ai țării”, a mai spus secretarul de stat.

Republica Moldova este gazda Summitului Comunității Politice Europene care se va desfășura la 1 iunie, reunind 50 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni. Summitul va avea loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău.

Comunitatea Politică Europeană este un for guvernamental paneuropean înființat anul trecut, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, servind drept platformă care întrunește liderii europeni cu scopul a discuta și a identifica soluții pentru cele mai urgente probleme ale Europei, precum securitatea, stabilitatea și reziliența energetică.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:92 %
Vint:4,12 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău