Deficitul bugetului de stat va fi acoperit în următorii ani din surse externe

  • 20 Decembrie 2017 16:56
Deficitul bugetului de stat va fi acoperit în următorii ani din surse externe

Deficitul bugetului de stat va fi acoperit în următorii ani, aproape în totalitate, din surse externe. Guvernul a aprobat astăzi Programul ”Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2018-2020)”.

Scopul elaborării documentului constă în stabilirea direcțiilor prioritare de activitate ale Ministerului Finanțelor, orientate spre atingerea obiectivului fundamental și a celor specifice privind managementul datoriei de stat și sporirea previzibilității pieții valorilor mobiliare de stat (VMS) pentru investitori. Programul se axează pe descrierea strategiei de finanțare a soldului (deficitului) bugetului de stat și pe identificarea factorilor de cost și de risc aferenți.

Astfel, conform acestei strategii, necesitățile de finanțare ale soldului (deficitului) bugetului de stat vor fi acoperite, în perioada anilor 2018-2020, în medie la nivel de 80 la sută anual din surse externe. Împrumuturile de stat externe vor fi acordate aproape în totalitate de creditorii multilaterali. Finanțarea internă netă va urma o tendință de majorare în perioada anilor 2018-2020, cu creșterea graduală a ponderii VMS pe termen lung. Astfel, se preconizează lansarea emisiunilor de obligațiuni de stat cu maturitatea de 5 ani, în funcție de cererea pe piață.

Ca pondere în PIB, datoria de stat urmează să se mențină aproximativ la nivelul de 40 la sută la sfârșitul anului 2020.

Ministerul Finanțelor susține că a examinat trei opțiuni alternative de finanțare a soldului (deficitului) bugetului de stat din surse interne și externe. Acestea presupun extinderea finanțării de la creditorii bilaterali, dezvoltarea de instrumente noi spre a fi emise pe piața internă, punându-se accentul pe extinderea maturității acestora și majorarea finanțării interne nete pe termen mediu, emiterea VMS pe piețele internaționale începând cu anul 2020.

De asemenea, a fost analizată influența modificării ratelor de dobândă și a cursurilor de schimb asupra datoriei de stat și a costurilor aferente acesteia, cu scopul de a examina volatilitatea portofoliului datoriei de stat la expunerea față de riscul ratei de dobândă și cel valutar, pe termen mediu. În acest sens, au fost elaborate patru scenarii de șoc care vizează deprecierea monedei naționale și majorarea ratelor de dobândă, atât pe piața externă, cât și pe cea internă. Pentru a urmări efectele șocurilor stabilite asupra portofoliului datoriei de stat, a fost analizat un set de indicatori de lichiditate și solvabilitate.

Principalele concluzii care au fost stabilite în baza datelor prezentate constau în faptul că strategia de finanțare a soldului (deficitului) bugetului de stat nu este în totalitate ferită de riscuri. Soldul datoriei de stat prezintă cea mai mare expunere față de riscul valutar, iar serviciul datoriei de stat, adică costul asociat acesteia este expus în cea mai mare măsură riscului ratei de dobândă.

Totuși, portofoliul datoriei de stat se încadrează, pe termen mediu, în limite rezonabile în ceea ce privește riscurile asociate, însă riscul valutar și cel al ratei de dobândă ar putea crea presiuni asupra portofoliului datoriei de stat, în cazul modificărilor considerabile ale indicatorilor de piață.

În acest sens, în vederea monitorizării continue a riscurilor și evitării expunerii majore a portofoliului datoriei de stat față de anumite tipuri de risc, Programul stabilește un set de parametri de risc/sustenabilitate aferenți datoriei de stat. Parametrii respectivi vor fi calculați și publicați lunar în cadrul buletinelor statistice privind datoria de stat și trimestrial în cadrul Raportului privind situația în domeniul datoriei sectorului public, garanțiilor de stat și recreditării de stat.  Informația privind implementarea măsurilor Programului ”Managementul datoriei de stat pe termen mediu” va fi inclusă în Raportul anual privind situația în domeniul datoriei sectorului public, garanțiilor de stat și recreditării de stat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
5,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău