Decretul semnat de Tiraspol privind faptul că anumite localități s-ar afla temporar sub controlul Chișinăului, discutat de șeful Misiunii OSCE și vicepremierul pentru Reintegrare
-
06 Iunie 2019 16:21
Subiectul privind Decretul semnat de Tiraspol privind faptul că anumite localități s-ar afla temporar sub controlul Chișinăului a fost discutat, astăzi, în cadrul unei întrevederi, de șeful Misiunii OSCE în R. Moldova, Claus Neukirch, și vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic.
„Simplificarea regimului de circulație condiționează cu trecerea persoanelor prin anumite puncte de control instalate ilegal în proximitatea liniei administrative, fiind calificate ca o sfidare la adresa autorităților constituționale ale Republicii Moldova”, i-a comunicat șefului Misiunii OSCE vicepremierul Cristina Lesnic.
De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre problemele cu care se confruntă locuitorii satului Varnița, raionul Anenii Noi, care continuă să fie intimidați prin aplicarea dublei impozitări și alte acțiuni provocatoare venite din partea structurilor din regiune.
A fost discutată situația școlilor moldovenești cu predare în limba română. „În timpul manifestațiilor dedicate încheierii anului școlar a fost constatată o prezență numeroasă a exponenților așa-numitelor structuri de forță de la Tiraspol și interzicerea arborării drapelului național și intonării imnului de stat”, susțin autoritățile de la Chișinău.
Viceprim-ministrul Lesnic a îndemnat Misiunea OSCE să ia o atitudine mai tranșantă în raport cu recentele acțiuni cu caracter provocator ale administrației de la Tiraspol și să contribuie la evitarea fenomenului de instabilitate în regiune, potrivit unui comunicat al Biroului politici de reintegrare.