Deconectarea de la rețea se va face numai după 10 zile de la preavizul de deconectare

  • 09 Aprilie 2021 19:25
Deconectarea de la rețea se va face numai după 10 zile de la preavizul de deconectare

Consumatorii care nu plătesc la timp pentru energia electrică vor putea fi deconectați de la rețea numai după expirarea unui termen de 10 zile calculat de la data recepționării confirmate în scris a preavizului de deconectare expediat de către furnizorul de energie electrică. Un proiect de lege în acest sens a fost votat de Parlament în două lecturi, transmite IPN.

Pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege sunt fixate sancțiuni. Până la 1250 de lei vor plăti persoanele fizice și până la 2500 de lei cele cu funcție de răspundere. Amenda pentru persoanele juridice va constitui până la 5000 de lei.

Potrivit autorilor, deputați socialiști, introducerea interdicțiilor este necesară inclusiv pentru armonizarea cadrului legal. În opinia lor, proiectul este necesar pentru susținerea consumatorilor energiei electrice afectați de criză provocată de COVID-19, care a generat scăderea veniturilor, or acordarea la energia electrică implică costuri suplimentare.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
4,24
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău