Declarație | Moldovenii nu investesc în țară pentru că aici legile nu funcționează
-
14 Mai 2019 14:50
Cetățenii moldoveni, dar și învestitorii străini sunt mai motivați să investească și să-și dezvolte afacerile în alte state, deoarece în Republica Moldova legile nu funcționează. Opinia a fost exprimată de către președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni (AOAMP), Alexei Repede, într-o conferință de presă la IPN, prilejuită de anunțarea proiectului Diaspora Business Connection.
Președintele AOAMP susține că, pentru că nu funcționează legile sau funcționează selectiv, în Moldova există oamenii foarte bogați și oameni foarte săraci, fără să existe o clasă de mijloc.
Din „necesitatea stringentă de consolidare a suportului pentru comunitatea moldovenilor de pretutindeni”, Asociației Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni a decis să lanseze proiectul Diaspora Business Connection, care vine să ofere consultanță și susținere informațională antreprenorilor din diasporă, dar și celor care intenționează abia să lanseze o afacere.
Proiectul nu are un termen de implementare și niciun buget planificat, toate cheltuielile fiind asumate de oameni de afaceri care au vrut să „întindă o mână de ajutor semenilor”. „Ne-am propus să obținem performanță prin informare, comunicare și colaborare”, a declarat Alexei Repede.
Proiectul presupune lansarea unei platforme de dezvoltare a comunității de antreprenori din diaspora Republicii Moldova. „Vom organiza evenimente de networking în țările unde vor merge, vom oferi informații adaptate necesităților participanților, vom facilita interacțiuni și conexiuni în diasporă, vom promova parteneriate în afaceri și vom identifica potențiale proiecte investiționale”, a menționat Olga Postovanu, coordonator de proiecte AOAMP.
Inițiativa va fi lansată la Roma, Italia, în data de 15 iunie, după care vor urma orașe din Spania, Franța, Rusia, Germania și alte țări unde sunt moldoveni.