Declarația comună a Biroului Comitetului parlamentar de asociere UE – R.Moldova

  • 11 Iunie 2020 17:05
 Declarația comună a Biroului Comitetului parlamentar de asociere UE – R.Moldova

Uniunea Europeană este pregătită să ofere sprijin financiar Republicii Moldova pe baza condiționalităților convenite anterior și așteaptă să vadă Guvernul de Chișinău adoptând cât mai curând posibil măsurile necesare, cum ar fi legea ONG-urilor sau reforma Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a primi cea de-a doua tranșă de asistență din partea UE, se menționează în Declarația comună a Biroului Comitetului parlamentar de asociere UE – RM.

Întrunit ieri în ședință, Biroul a reiterat necesitatea cooperării transparente a actualei guvernări cu opoziția și o comunicare clară cu cetățenii, fapt ce va contribui la îndeplinirea condițiilor UE.

Între timp, ambele delegații și-au exprimat disponibilitatea și deschiderea de a continua un dialog strâns între UE și Chișinău, în cadrul Comitetului parlamentar de asociere, și de a servi în cel mai bun mod posibil cetățenii Republicii Moldova.

În același timp, numărul ridicat de creșteri zilnice ale cazurilor de coronavirus în Republica Moldova constituie, în continuare, o mare preocupare pentru delegația Parlamentului European, în special în urma deciziei Guvernului de la Chișinău de a relaxa măsurile de carantină. Pentru a evita blocaje ulterioare, oficialii europeni au recomandat autorităților R. Moldova să investească în asistența medicală și să consolideze capacitățile spitalelor.

Deputatul european, Siegfried Mureșan, a încurajat Chișinăul să solicite sprijin suplimentar din partea UE și a statelor sale membre pentru a ajuta și a echipa domeniul sănătății cât mai curând posibil în lupta împotriva noului coronavirus.

Comitetul parlamentar de asociere UE – Republica Moldova a avut ieri o reuniune informală, cu scopul de a discuta impactul COVID-19 asupra Republicii Moldova, ajutorul din partea UE și asistența macrofinanciară, precum și evoluțiile politice din țară.

Reuniunea a fost co-prezidată de către copreședinții Comitetului parlamentar de asociere UE – Republica Moldova, deputatul european Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European, și Monica Babuc, vicepreședintă a Parlamentului Republicii Moldova, președinta Delegației Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
6,63
Ploaie moderată
Umiditate:82 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău