Decizii în țări europene privind AstraZeneca după confirmarea unei legături cu formarea de cheaguri de sânge

  • 08 Aprilie 2021 19:47
Decizii în țări europene privind AstraZeneca după confirmarea unei legături cu formarea de cheaguri de sânge

Spania a anunțat miercuri că rezervă vaccinul anti-COVID19 dezvoltat de AstraZeneca pentru persoanele de peste 60 de ani, după ce Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a confirmat "o potențială legătură" între acest ser și cazuri rare de tromboze, relatează joi AFP, citată de Agerpres.

"Vom continua să administrăm vaccinul AstraZeneca, însă doar celor cu vârsta de peste 60 de ani", a anunțat ministrul spaniol al Sănătății, Caroline Darias, în cadrul unei conferințe de presă, la câteva ore după ce EMA a propus ca formarea de cheaguri sangvine să fie listată ca un efect secundar "foarte rar" al serului anti-COVID19 dezvoltat de compania anglo-suedeză.

Spania "va studia" administrarea sa pentru "persoanele cu vârste cuprinse între 65 și 80 de ani", a spus ministrul.

Alte țări europene au luat deja măsuri similare. Franța a rezervat vaccinul pentru persoanele cu vârsta de peste 55 de ani, iar Italia, Germania și Olanda pentru cele de peste 60 de ani.

Decizia Spaniei a fost luată "în urma concluziilor prezentate (miercuri) de EMA", a declarat Carolina Darias.

Comisia pentru vaccinare din Germania (STIKO) a anunțat joi că își menține recomandarea ca persoanele cu vârsta sub 60 de ani care au primit o primă doză de vaccin AstraZeneca să fie inoculate cu un vaccin ARN Mesager la rapel.

STIKO a precizat că a doua doză trebuie administrată la 12 săptămâni distanță după vaccinarea cu AstraZeneca.

Două vaccinuri cu ARN Mesager, de la Pfizer/BioNTech și Moderna, sunt în prezent aprobate pentru utilizare în Germania.

Agenția de Sănătate Publică din Suedia a declarat joi că va evalua în următoarele zile constatările EMA privind o potențială legătură între vaccinul dezvoltat de compania AstraZeneca împotriva noului coronavirus și probleme rare de coagulare a sângelui la adulții care au fost inoculați cu acest ser, și va continua să administreze vaccinul numai persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani.

Agenția Europeană pentru Medicamente a reiterat însă miercuri că beneficiile aduse de vaccinul AstraZeneca prevalează în continuare în fața riscurilor medicale și nu a recomandat limite de vârstă sau sex pentru utilizarea sa.

Autoritățile sanitare din Serbia au anunțat joi că, în urma evaluării concluziilor EMA cu privire la siguranța vaccinului AstraZeneca, serul produs de compania anglo-suedeză nu va fi administrat persoanelor cu vârsta sub 60 de ani.

"În urma evaluării efectelor secundare privind formarea de cheaguri de sânge, în special în rândul tinerilor, EMA a emis două recomandări - prima este că efectele secundare ar trebui incluse în prospectul vaccinului și a doua că fiecare țară ar trebui să aibă propria poziție cu privire la modul de utilizare a vaccinului. Prin urmare, am decis în această dimineață (....) că vaccinul AstraZeneca nu va fi administrat persoanelor cu vârsta sub 60 de ani", a declarat ministrul sârb al Sănătății, Venko Filipche.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,18
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
4
Sat
7
Sun
7
Mon
8
Tue
8

Ultimele știri

MEC lansează o campanie națională pentru pregătirea absolvenților de gimnaziu la proba de matematică. Circa 6 mii de elevi vor beneficia de cursuri gratuite

MEC lansează o campanie națională pentru pregătirea absolvenților de gimnaziu la proba de matematică. Circa 6 mii de elevi vor beneficia de cursuri gratuite

Zestrea Neamului | Cornelia Bodescu: „Cântecul merge mână în mână cu arta tradițională ca să iasă ceva frumos și benefic tuturor” (Audio)

Zestrea Neamului | Cornelia Bodescu: „Cântecul merge mână în mână cu arta tradițională ca să iasă ceva frumos și benefic tuturor” (Audio)

Energocom a cumpărat pentru prima dată energie electrică de pe Bursa Română de Mărfuri

Energocom a cumpărat pentru prima dată energie electrică de pe Bursa Română de Mărfuri

Kremlinul se declară pregătit de un dialog „reciproc respectuos” cu Donald Trump, care a amenințat cu sancțiuni dacă Rusia nu încheie un acord de încetare a războiului în Ucraina

Kremlinul se declară pregătit de un dialog „reciproc respectuos” cu Donald Trump, care a amenințat cu sancțiuni dacă Rusia nu încheie un acord de încetare a războiului în Ucraina

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei a avut întrevederi cu Mihai Popșoi și Oleg Serebrian (FOTO)

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei a avut întrevederi cu Mihai Popșoi și Oleg Serebrian (FOTO)

Analist: „Retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului ar însemna soluționarea conflictului transnistrean și reintegrarea Republicii Moldova, însă Rusia nu va accepta acest lucru”

Analist: „Retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului ar însemna soluționarea conflictului transnistrean și reintegrarea Republicii Moldova, însă Rusia nu va accepta acest lucru”

CNAM: Cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie

CNAM: Cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie

Delegația Republicii Moldova, la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender. „Mecanismul actual de menținere a păcii pe râul Nistru a fost destabilizat și discreditat considerabil”

Delegația Republicii Moldova, la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender. „Mecanismul actual de menținere a păcii pe râul Nistru a fost destabilizat și discreditat considerabil”

Senatoare a partidului premierului Giorgia Meloni: Italia va continua să sprijine Republica Moldova în drumul către aderarea la Uniunea Europeană

Senatoare a partidului premierului Giorgia Meloni: Italia va continua să sprijine Republica Moldova în drumul către aderarea la Uniunea Europeană

Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor europene și ai formatului G7, acreditați în Republica Moldova. Criza energetică provocată de Rusia, pe agenda discuțiilor

Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor europene și ai formatului G7, acreditați în Republica Moldova. Criza energetică provocată de Rusia, pe agenda discuțiilor

Arhivă Radio Chișinău