Decizia de majorare a tarifelor în transportul din capitală, contestată în instanță

  • 27 Iunie 2022 11:08
Decizia de majorare a tarifelor în transportul din capitală, contestată în instanță

Decizia municipalității de a majora tariful la călătoria cu transportul public a fost contestată în instanța de judecată. Despre aceasta a anunțat viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, la ședința de operativă de luni. Potrivit lui, autoritățile municipale vor lupta argumentat în instanță pentru a menține mecanismul aprobat, transmite IPN.

„Săptămâna trecută a fost contestată decizia CMC și dispoziția primarului general prin care au fost aprobate noile tarife la transportul public în municipiul Chișinău. Este depusă deja în instanță. Este o procedură diferită decât de obicei. Urma să fie o notificare în adresa Primăriei, acordarea termenului de 30 de zile pentru emiterea unui răspuns în adresa acelei notificări. Iată că de data aceasta s-a decis să se solicite direct în instanța de judecată suspendarea acestei decizii”, afirmă viceprimarul.

Ilie Ceban a menționat că au fost examinate contestațiile și constată un caracter „altul decât unul legal”. Acesta a mai spus că în instanță va fi prezentată poziția Primăriei și se va lupta pentru menținerea deciziei. Or, tarifele la călătoriile în transportul public din capitală nu au fost ajustate încă din 2009, iar Parcul Urban de Autobuze și Regia Transport Electric Chișinău au înregistrat de-a lungul timpului pierderi. Responsabilul a mai spus că odată cu aprobarea noii metodologii, au fost introduse abonamentele de diferite tipuri, fiind deja vândute peste 15 mii de abonamente noi. De asemenea, au fost introduse înlesniri pentru mai multe categorii de călători.

Recent Consiliul municipal Chișinău a aprobat Metodologia de calculare a tarifelor pentru călătoria în transportul public din municipiul Chișinău, iar ulterior  Primăria a anunțat că din 1 iulie se va aplica tariful unic de 6 lei pentru o călătorie, atât în raza capitalei, cât și în suburbii. Astăzi o călătorie costa 2 lei cu troleibuzul și 3 lei cu autobuzul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
10,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,6 m/s
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău