Decizia Curții Constituționale referitor la sesizarea privind Legea care reglementează evaluarea integrității candidaților la funcția de membru al CSM și al CSP

  • 31 Martie 2022 09:42
Decizia Curții Constituționale referitor la sesizarea privind Legea care reglementează evaluarea integrității candidaților la funcția de membru al CSM și al CSP

Curtea Constituțională a examinat o cerere depusă de deputatul socialist, Vasile Bolea, privind suspendarea acțiunii Legii privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor din 10 martie curent (Legea pre-vetting)

Astfel, Curtea a decis să admită parțial cererea și a dispus suspendarea acțiunii articolului 15 alin. (12) din Legea respectivă.

„Articolul 15 alin. (12) din legea contestată prevede că, pentru perioada de timp de până la data întrunirii legale a noii componențe a Consiliului Superior al Magistraturii și a Consiliului Superior al Procurorilor, pentru a nu admite disfuncționalități în exercitarea de către consiliile menționate a atribuțiilor stabilite prin Constituția Republicii Moldova, hotărârile acestor consilii vor fi adoptate în conformitate cu dispozițiile Codului administrativ ce reglementează emiterea actelor administrative”, precizează într-un comunicat Curtea Constituțională. 

Menționăm că Legea reglementează raporturile juridice aferente procedurii de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, al Consiliului Superior al Procurorilor, precum și a candidaților la funcția de membru în organele specializate ale acestora, ca etapă obligatorie a procesului de selectare a candidaților și de alegere sau numire a acestora în funcțiile respective.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-2,26
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău