Decizia Curții Constituționale referitor la sesizările legate de prevederile privind starea de urgență
-
23 Iunie 2020 14:26
Curtea Constituțională a admis parțial contestațiile depuse de deputați din opoziție împotriva unor modificări legislative operate în contextul declarării stării de urgență și care, în opinia autorilor, ofereau împuterniciri nelimitate unor instituții, cum ar fi Comisia pentru Situații Excepționale, ceea ce ar fi permis comiterea unor abuzuri.
Curtea a decis că prevederile respective sunt constituționale în măsura în care autoritățile îndeplinesc doar atribuții sau acțiuni necesare realizării scopurilor care au stat la baza stării de urgență. De asemenea, măsurile respective nu trebuie să depășească competențele puterii executive.
Totodată, Curtea a declarat neconstituțional art 225 alin 3 din Codul administrativ în partea în care limitează competența instanței de judecată de a efectua controlul proporționalității măsurilor dispuse de către autoritatea publică.
Curtea Constituțională a examinat două sesizări similare depuse de deputatul Platformei DA, Chiril Moțpan și de câțiva deputați ai grupului „Pro Moldova”. Autorii sesizării fac referire la un șir de modificări la Legea privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, adoptate în aceeași cu în care a fost declarată starea de urgență în legătură cu pandemia de coronavirus. Este vorba de sporirea atribuțiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, dar și ale altor instituții, fără a fi stabilită o limită clară a acestora.