Decizia CSM în privința judecătorilor Curții Constituționale
-
16 Iulie 2019 11:30
Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a decis să prelungească termenul pentru depunerea dosarelor la funcția de judecător al Curții Constituționale.
Astfel, dosarele pentru a ocupa cele două funcții din partea CSM vor putea fi depuse până la 23 iulie, iar concursul se va desfășura pe 30 iulie.
Până în prezent, 14 persoane au depus dosarele pentru a ocupa cele două funcții vacante de judecător constituțional din partea CSM.
Amintim că, după demisia in corpore a judecătorilor de la Curtea Constituțională (CC), care au generat criza politică de la începutul lunii iunie curent în R.Moldova, noua guvernare urmează să numească o nouă componență a Înaltei Curți.
Potrivit legislației, doi judecători ai CC sunt desemnați de Guvern, doi de Parlament și doi de Consiliul Superior al Magistraturii.