Decizia CEC privind votul în diaspora, criticată de deputați și experți

  • 08 Iunie 2021 08:33
Decizia CEC privind votul în diaspora, criticată de deputați și experți

O decizie abuzivă și o intervenție brutală în procesul democrației electorale. Astfel califică unii deputați și experți politici decizia CEC privind majorarea numărului secțiilor de votare destinate cetățenilor din regiunea transnistreană și refuzul de a majora numărul secțiilor destinate diasporei.

Deputații care au protestat ieri în fața instituției electorale, cerând revizuirea deciziei de a deschide doar 139 secții de vot pentru diaspora, spun că hotărârea CEC ar fi influențată politic.

„În ultimii ani, oamenii din diaspora devin tot mai interesați de viața politică din Republica Moldova, își doresc să revină acasă, de asta speră să influențeze procesele politică. Toată gașca PSRM-PCRM înțelege că va fi scoasă pe acostamentul politic, încearcă să se mențină cu orice preț și văd un pericol în cetățenii din diaspora”, a spus deputatul PAS Lilian Carp în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la JurnalTV.

Și deputații Platormei DA califică drept un abuz decizia CEC privind majorarea numărului secțiilor de vot destinate cetățenilor din regiunea transnistreană, în pofida avertismentului SIS privind eventuale riscuri la securitatea națională.

„Pentru deciziile ce vizează teritoriul transnistrean trebuie să existe avizele mai multor instituții, Biroul de Reintegrare, Comisia Unificată de Control. Considerăm aberantă modalitatea prin care CEC a tăiat din numărul secțiilor de vot pentru diaspora, propus de Ministerul de Externe, și în același timp a venit cu un număr mai mare pentru regiunea transnistreană, desconsiderând amenințările care există în acest teritoriu, opinia SIS-ului. În spatele acestei aparente ignoranțe stă interesul PSRM de a-și maximiza șansele electorale la 11 iulie”, a spus deputatul Platformei DA Igor Munteanu.

Hotărârea CEC privind deschiderea a 139 secții de vot pentru diaspora la alegerile din 11 iulie se află acum pe masa judecătorilor. Contestările PAS, PUN și cea a Blocului „Renato Usatîi” vor fi examinate de către Curtea de Apel, într-o singură cauză, la data de 10 iunie.

„Așteptăm decizia instanței, dacă va proceda la fel cum a procedat CEC-ul asta va demonstra că statul Republica Moldova este unul capturat.Această decizie abuzivă a CEC-ului este o intervenție în tot ce înseamnă democrație electorală din Republica Moldova. Încercarea de a limita dreptul diasporei la vot este brutală”, a spus comentatorul politic Anatol Țaranu.

Potrivit Codului Electoral, la baza deciziilor privind numărul secțiilor de votare deschise în străinătate stau 3 criterii: numărul persoanelor înregistrate în prealabil pentru participarea la scrutin, numărul alegătorilor de la ultimul scrutin național și datele oficiale ale misiunilor diplomatice cu privire la numărul cetățenilor Republicii Moldova stabiliți în străinătate.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
8
Mon
7
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău