De la tribuna Parlamentului francez, Zelenski îl compară pe Putin cu Hitler: “Europa nu mai este un continent al păcii. Trebuie să o apărăm împotriva Rusiei”
-
07 Iunie 19:10
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, de la tribuna Parlamentului Franței, că Europa este un continent în stare de război și a avertizat că Rusia nu își va înceta agresiunea la frontierele țării sale, transmite dpa, scrie caleaeuropeana.ro.
“Trăim vremuri în care Europa nu mai este, din nefericire, un continent al păcii. Din nou, orașele Europei sunt distruse, iar satele sunt incendiate”, a spus el în discursul ținut în fața parlamentarilor francezi în cursul dimineții, referindu-se la bombardamentele ruse asupra Ucrainei, potrivit Agerpres, la care face referire sursa.
Liderul de la Kiev se află într-o vizită de stat în Franța, unde a participat la ceremoniile de marcare a 80 de ani de la debarcarea aliată în Normandia, și a avut întrevederi bilaterale cu președintele francez Emmanuel Macron și cu președintele american Joe Biden, aflat la rândul său într-o vizită de stat în Franța.
“Ieri, i-am omagiat pe învingătorii celui de-al Doilea Război Mondial care au apărat Europa. Astăzi, trebuie să o apărăm împotriva regimului rus, care nu recunoaște frontierele. Trebuie să dovedim puterea unității noastre, a alianțelor și a idealurilor noastre comune”, a spus el, în alocuțiunea sa.
De altfel, liderul ucrainean, care nu a ținut niciun discurs la comemorările de joi, a trasat o paralelă între Germania nazistă și hitleristă și Rusia putinistă.
“Este la fel acum ca atunci când răul și-a dezlănțuit agresiunea împotriva vecinilor săi în anii 1930. Hitler a depășit linie după linie. Putin face același lucru”, a spus Zelenski, la o zi după ce, în cuvântările lor, liderul francez Emmanuel Macron le-a cerut aliaților “să fim demni de cei care au debarcat în Normandia” în condițiile revenirii războiului în Europa, iar președintele american Joe Biden a precizat că forțele întunecate cu care au luptat aliații în urmă cu 80 de ani nu au dispărut.
Zelenski a arătat că în vreme ce agresiunea actuală este împotriva Ucrainei, ea “se poate îndrepta mâine împotriva altor țări și vedem deja clar direcția agresiunii – țările baltice, Polonia, Balcanii”.
“Regimul din Rusia nu vede nicio limită și nici Europa nu-i mai ajunge”, a adăugat el, indicând acțiunile militare ale Rusiei în Siria și prezența tot mai accentuată a Moscovei în regiunea Sahel din nordul Africii.
Șeful statului ucrainean a mai afirmat că președintele rus Vladimir Putin încearcă și să slăbească unele țări prin insecuritatea alimentară și energetică, iar lumea “s-a temut” prea mult să reacționeze în forță.
Din același discurs, AFP evidențiază aprecierea lui Zelenski conform căreia summitul internațional pentru pace care urmează să aibă loc în Elveția în 15-16 iunie ar putea apropia sfârșitul războiului din Ucraina – “un sfârșit just”, a precizat el.
La evenimentul respectiv sunt invitați reprezentanți a peste o sută de țări și organizații, însă nu și ai Rusiei, care a invadat Ucraina în februarie 2022.