De la Marx la Nahles: Ascensiunea și decăderea Partidului Social-Democrat german (Reuters)
-
03 Iunie 2019 17:00
Partidul Social-Democrat german (SPD), care a contribuit la construcția Germaniei moderne sub conducerea mai multor cancelari renumiți, se confruntă în prezent cu una dintre cele mai profunde crize din istoria sa, scrie luni într-o retrospectivă agenția Reuters, preluat de Agerpres.
SPD a oferit trei cancelari ai Germaniei postbelice, dar trecutul său strălucit este acum eclipsat de o prăbușire a popularității ce a obligat-o să demisioneze pe prima femeie președinte a acestui partid, Andrea Nahles.
Este cea mai veche formațiune politică din Germania și istoria sa merge în urmă până la Karl Marx, a cărui casă natală din orașul Trier acest partid încă o deține și o îngrijește.
Creat în anul 1863 ca o mișcare muncitorească radicală, partidul s-a axat atunci pe susținerea creării unui sistem universal de pensii în Germania secolului al XIX-lea, iar în perioada de dinaintea Primului Război Mondial s-a opus înarmării.
În timp ce conservatorii și comuniștii au fost complici în afirmarea național-socialiștilor lui Adolf Hitler în anii '30, SPD s-a împotrivit până la capăt, votând contra menținerii la putere a celui care avea să declanșeze al Doilea Război Mondial.
''Ne pot lua libertatea și viața, dar nu și onoarea'', a spus liderul social-democrat de la acea vreme, Otto Wels. El a murit la Paris în exil, în 1939, iar mulți dintre alți lideri ai partidului au murit în lagăre de concentrare.
Willy Brandt, cel mai faimos cancelar al partidului, a supraviețuit naziștilor fugind în Norvegia. El a condus partidul în anul 1972 la cea mai clară victorie electorală, cu 46% din voturi.
Într-o Europă care încă privea cu neîncredere Germania, Willy Brandt a cucerit inimile multora când s-a așezat în genunchi într-un gest de ispășire în fața monumentului ridicat pentru a aminti de masacrul comis de naziști în ghetoul din Varșovia, dar și prin politica sa de detensionare a relațiilor ('Ostpolitik') cu Estul Europei comunist, politică ce a contribuit la atenuarea tensiunilor Războiului Rece.
După ce a pierdut puterea în urma unui scandal ce a dezvăluit că unul dintre oamenii săi cei mai de încredere era spion est-german, Willy Brandt a fost înlocuit de Helmut Schmidt, a cărui politică economică de inspirație keynesiană a ajutat Germania să depășească criza provocată de șocul petrolier din anul 1973.
Gerhard Schroeder, al treilea cancelar social-democrat german din perioada postbelică, a promovat reformele 'Harz IV' în sectorul asistenței sociale. Aceste reforme nu au fost populare la vremea lansării lor, însă au pregătit terenul pentru o dezvoltare a prevederilor lor timp de un deceniu sub conducerea cancelarului conservator Angela Merkel.
Pe plan internațional Schroeder s-a evidențiat prin opoziția față de invazia americană în Irak în anul 2003, precum și prin prietenia sa durabilă cu președintele rus Vladimir Putin.
De atunci, partidul a intrat în declin, pe măsură ce votanții cu opțiuni radicale de stânga s-au reorientat către formațiunea Die Linke, în timp ce aceia mai moderați s-au îndreptat către ecologiștii din formațiunea Verzilor. Cu un scor de numai 15,8% la alegerile europene din 26 mai și cu aproximativ 15% în sondaje, Partidul Social-Democrat german concurează cu extrema dreaptă pentru locul trei.
Sursa:Agerpres