De la începutul anului, în Republica Moldova au fost confirmate aproape 40 de cazuri de rujeolă

  • 17 Aprilie 09:35
De la începutul anului, în Republica Moldova au fost confirmate aproape 40 de cazuri de rujeolă

Treizeci și șapte de cazuri de rujeolă au fost raportate în Republica Moldova de la începutul anului curent. Este o infecție virală extrem de contagioasă, care poate duce la complicații grave. Optsprezece din cele 37 de cazuri au fost fixate într-un centru de plasament temporar din Chișinău pentru refugiații din Ucraina. Șeful adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială din mun. Chișinău, Vladimir Bolocan, a declarat că rata de vaccinare în Ucraina, în special contra rujeolei este foarte joasă, iar vaccinul este unicul remediu care previne și împiedică îmbolnăvirea de rujeolă, potrivit la IPN.

„Atâta timp cât persoana nu este vaccinată, ea nu doar se poate îmbolnăvi, dar poate fi și emitentul sau sursa de infectare pentru cei din jur, rujeola fiind un virus foarte contagios după caracteristicile sale. Respectiv, venind dintr-o comunitate unde vaccinarea nu este la un nivel destul înalt, ei sunt acei purtători care au importat rujeola fiind refugiați din Ucraina”, a menționat Vladimir Bolocan în cadrul unui episod de podcast Chișinău LIVE.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) atenționează că rujeola este o infecție virală extrem de contagioasă care poate duce la complicații grave și îndeamnă părinții să își vaccineze copiii, ținând cont de situația epidemiologică la nivel național și regional.

ANSP amintește că un tratament specific contra rujeolei nu există, dar putem preveni boala prin vaccinare. Vaccinarea se efectuează gratuit, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani. În cazul în care copiii nu au beneficiat de vaccin la vârstele corespunzătoare, medicul de familie va propune o schemă individuală de vaccinare.



Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:2,57 m/s
Wed
1
Thu
0
Fri
0
Sat
3
Sun
5
Arhivă Radio Chișinău