Floriile și „timpul tare” al sărbătorii

Când au fost Floriile cel mai devreme în an? Dar când au „picat” cel mai târziu? Acum șase ani Floriile erau serbate pe data de 1 aprilie, în timp ce anul acesta sunt mult mai târziu: pe data de 28 aprilie. Floriile nu pot fi niciodată mai repede de 28 martie și nici mai târziu de 1 mai, scrie Hotnews.ro.

„Duminica Floriilor este cea mai importantă sărbătoare a Postului Paștilor întrucât ea amintește creștinilor momentul în care Mântuitorul a hotărât să-și înfrunte potrivnicii. Am putea spune că, începând din această zi, intrăm în timpul tare al sărbătorii, rememorând și trăind spiritual patimile Lui”, scrie Narcisa Știucă în volumul Spirala Sărbătorilor - Rosturi, tâlcuri și deslușiri. Salcia este „emblema” vegetală a acestei sărbători, fiind primul arbore care înverzește.

Și timpul Floriilor, la fel precum în cazul altor sărbători, era considerat magic și de aceea se practicau diverse ritualuri pentru a încerca influențarea viitorului.

Iată exemple date de Gh Ciaușanu, într-o carte despre credințe și superstiții, la 1911:

„Mlădița de salcie de la Florii o ține țăranul după icoană, și totdeauna vara, când e furtună, ia mlădița și o pune în mijlocul casei, ca s-o ferească de trăsnet. Mulți umblă încinși, tot anul, peste mijloc pe piele cu o cunună de mlădițe de sălcii de la Florii, pentru durere de șale și pentru mușcătura de șarpe”.

Ciaușanu oferă mai multe exemple despre cum „stâlpările”, adică ramurile înfrunzite de salcie care erau împărțite la biserică, de Florii, erau duse acasă și apoi se considera că apără împotriva multor pericole, pe parcursul anului.

Floriile - Ziua în care se sfințesc ramuri verzi și se curăță mormintele

Floriile sunt „o sărbătoare în Duminica din aintea Paștelui în amintirea intrării luĭ Hristos în Ierusalim și la care se obișnuește a se ținea în mînă ramuri de salcie (mîțișori)”, se spunea într-un DEX din perioada interbelică. (sursa dexonline)

În unele zone, pentru că înfloreau urzicile, ziua de Florii era numită și „Nunta Urzicilor”, scrie Ion Ghinoiu în „Dicționar de mitologie românească”. El amintește un alt obicei local: se scoate Mărțișorul primit de 1 Martie și se agață într-un măceș sau în orice pom înflorit. În unele case se scoteau haine și zestrea fetei de măritat.

În zone restrânse, fetele culegeau o plantă ce era denumită „năvalnic” și era folosită în descântecele de dragoste.

Floriile sunt personificări ale florilor celebrate în duminica ce le poartă numele, Duminica Floriilor, peste care Biserica creștină a suprapus sărbătoarea Intrării triumfale a Domnului Iisus în Ierusalim, scrie Ion Ghinoiu.

„Ca reprezentări mitice, Floriile sunt identificate în mitologia romană cu Zeița Flora, frecvent atestată de arheologi în Dacia romană. La reînvierea naturii, când înfloresc plantele, salcia și pomii fructiferi, s-au adăugat semnificații noi, în special cele legate de cultul moșilor și strămoșilor. În această zi se fac pomeni, se curăță mormintele și cimitirele, se înfig în morminte ramuri de salcie, se invocă spiritele morților”, scrie Ion Ghinoiu.

Ramura de salcie sfințită la biserică este un simbol al castității și renașterii anuale a vegetației. Cu crenguțe de finic, identificate de creștini cu cele de salcie, evreii l-au întâmpinat pe lisus la intrarea Sa triumfătoare în Ierusalim.

Ramurile înflorite de salcie sfințite în Duminica Floriilor aveau diverse întrebuințări: împodobeau icoanele, crucile, mormintele, troițele, ferestrele, ușile și porțile caselor; asigurau protecție magică și alungau spiritele malefice; sunt date vitelor pentru a fi mâncate ca să se înmulțească; sunt înfipte în pământul holdelor sau atârnate în pomii fructiferi și butucii de viță-de-vie pentru a le da rod bogat; previn durerile de șale în timpul secerișului dacă femeile și bărbații se încing cu ele; opresc vijeliile și ploile cu grindină pe timpul verii; ajută să se prindă vrăjile și descântecele etc.

Ramurile de salcie se puneau la icoană și se foloseau în momente de cumpănă ale anului, cum ar fi boala, seceta sau grindina. Așadar, aceste ramuri sfințite erau folosite uneori la descântece, alteori erau pe post de „medicament” și pentru a feri de rele casa și animalele din gospodărie.

Iată ce scria acum peste un secol Artur Gorovei despre tradițiile de Florii, cu expresii de la 1915:

„În ziua de Florii se înghițesc mâțișoare sfinte spre a fi scutit de durerea de grumazi (gât n. r.). Tot atunci se ating vitele cu mâțișoare sfințite, ca vitele peste an să fie înflorite, adică frumoase. Mâțișoarele se păstrează și vara, la vreme de zloată, trăsnete și grindină, se pune o crenguță din ele pe foc și se crede că fumul lor împrăștie zloata, trăsnetele și grindina. Cum va fi în ziua de Florii, așa va fi și de Paște” (Straja, Suceava).

„Mlădițele de lozie (salcie n. r.) de la biserică în ziua de Florii nu se pun în casă, ci se lasă afară, sub streșina case” (Preutești, Suceava)

Floriile și colindatul cu ramuri de salcie

La Florii, în unele sate din Oltenia, copiii colindau cu ramuri verzi de salcie, iar femeile, la Circovii Marinei (16-18 iulie), făceau din crenguțe de salcie un cerc prin care treceau bolnavii pentru vindecare. Coronițele din salcie erau obiecte sacre prin care se sărutau fetele la însurățit și, uneori, erau purtate pe cap de Paparudă. Local, în ziua de Florii se scotea mărțișorul făcut cadou la 1 martie pentru a fi agățat într-un măceș sau într-un pom înflorit (Ion Ghinoiu).

Ziua de Florii este specială și prin faptul că este o zi de „dezlegare” la Pește în Postul Mare, post care în total are 48 de zile și care oferă doar două zile în care se poate mânca pește (cealaltă este ziua de Buna Vestire, 25 martie). Dezlegarea la pește are o simbolistică bogată în ortodoxie și nu este o încălcare a postului, ci trebuie privită ca fiind o mângâiere acordată credincioșilor.

Floriile și o veche tradiție a sorcovitului

Iată ce scrie Narcisa Știucă despre „timpul Florilor”

„Cea de-a șasea săptămână a Postului Mare este pe de-a-ntregul pusă sub semnul renașterii naturii. Ultimele ei zile, Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor, sunt sărbători ale veseliei marcate de obiceiuri ai căror protagoniști sunt copiii.

Practic, copiii cântă și aduc în casă flori de primăvară, dar și ramuri înverzite de salcie, sfințite la biserică. „Întocmai ca în prag de an nou, când umblă cu Sorcova, ei ating gazdele și pe toți membrii familiei cu aceste ramuri înverzite, aducâtoare de sănătate, vigoare și tinerețe perpetuă”

Autoarea mai descrie și un obicei denumit „Lăzărița”, un fel de „joc de-a moartea nuntă” în satele din sud-estul țării. Practic, o fetiță împodobită precum o mireasă, măsoară curtea gazdei în lung și-n lat, mimând neliniștea și durerea, în așteptarea mirelui plecat la pădure, în vreme ce grupul cântă un cântec trist.

Lăzărelul este un personaj straniu, abia conturat și „pare a fi un spirit al vegetație a cărui moarte prematură este pusă pe seama sau a nașterii într-un moment nefavorabil”, mai scrie Narcisa Știucă.

Autoarea mai scrie și despre corespondentul din Antichitate al acestei sărbători:

„Sărbătoare a renașterii naturii și a etalării splendorilor ei vegetale, a armoniei și iubirii, această zi cu incontestabile semnificații creștine a avut un corespondent festiv în Antichitate. Floralia, luna aprilie, era dedicată zeiței sabine Flora, care domnea asupra tuturor florilor și semințelor, care dăruise oamenilor mierea și alinase mânia Junonei, ajutându-l să-l conceapă - din mireasma unei flori miraculoase - pe zeul Mars, patronul celei dintâi luni de primăvară”.

Iată ce scrie Irina Nicolau în „Ghidul sărbătorilor românești” despre alte tradiții de Florii.

„În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce pește. Merg la biserică ducând flori și se întorc ducând mâțișori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie și o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuințări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, așa va fi și de Paște. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunțească) la fel ca pomii aflați în floare. În alte părți se spală pe cap tocmai în această zi, dar cu apă în care au fiert busuioc și fire de la canafii unui prapor care a fost purtat la o înmormântare de fată mare. Ca să fie de folos părului, să-l facă să strălucească de sănătate, apa trebuie vărsată la rădăcina unui păr.

Duminica Floriilor la ortodocși - De ce vine Iisus la Ierusalim?

Cu o săptămână înainte de Patimile Sale, Domnul nostru Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, pe un asin înconjurat de cei 12 apostoli. Mulțimea, recunoscându-L ca fiind adevăratul Mântuitor, L-a întâmpinat cu ramuri de finic și cântări de bucurie, se explică pe crestin-ortodox.ro.

Din punct de vedere liturgic, din această zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora in biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioșii îl petrec pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte și Înviere.

De ce vine Iisus la Ierusalim? Legea evreiască cerea fiecărui iudeu să meargă măcar o dată pe an la templul din Ierusalim pentru a aduce jertfe lui Dumnezeu. Mântuitorul vine sa împlinească profeția și să-i cheme pe iudei la Sine.

Intrarea Sa triumfală în Ierusalim avea să descopere că El este Mesia cel așteptat, că poporul nu trebuie să mai aștepte un alt Împărat, dar să le arate că este un altfel de Împărat, neasemănător celor cunoscuți în istorie. Din acest motiv El n-a intrat călare pe un cal, așa cum s-ar fi cuvenit unui împărat, ci pe un asin, ca semn al neacceptării tronului lumesc.

Ierusalimul în care intra Hristos este chipul Ierusalimului ceresc, acolo unde Fiul domnește veșnic împreună cu Tatăl și cu Duhul și preînchipuie Noul Ierusalim - Biserica, în care El va fi mereu prezent prin Duhul Sfânt.