De ce criza COVID din India contează pentru întreaga lume și cum afectează vaccinarea la nivel mondial

  • 28 Aprilie 2021 12:27
De ce criza COVID din India contează pentru întreaga lume și cum afectează vaccinarea la nivel mondial

Scenele înfiorătoare care se petrec acum în India șochează lumea, în timp ce țara este copleșită de numărul tot mai mare de cazuri de COVID și de decese provocate de această boală.

Însă focarul nu este doar o problemă majoră pentru India, ci este o criză pentru toată lumea. „Virusul nu ține cont de granițe, naționalități, nici de vârstă, sex sau religie”, spune dr. Soumya Swaminathan, om de știință de la Organizația Mondiala a Sănătății (OMS), relatează BBC, potrivit DIGI24.

„Și ce se întâmplă acum în India, din păcate, s-a mai întâmplat și în alte țări”, a mai spus dr. Soumya Swaminathan.

Pandemia a arătat încă o dată cât de interconectată este lumea. Dacă o țară are nivel foarte ridicat de infecție, atunci este foarte probabil să se răspândească în alte țări.

Chiar și cu restricții de călătorie, teste și carantină, infecțiile se pot răspândi în continuare, iar dacă un călător a venit dintr-o zonă în care virusul este foarte răspândit, are șanse mai mari să aducă virusul cu el. Într-un zbor recent de la New Delhi la Hong Kong, aproximativ 50 de pasageri au fost testați pozitiv cu Covid-19.

Varianta COVID B.1.617 a lovit și mai tare India 

Însă mai există o altă preocupare majoră cu privire la ratele ridicate de infecție din India: variantele virusului.

O nouă variantă a apărut în India, numită B.1.617. Unii au numit-o varianta „dublu mutant”, din cauza celor două mutații cheie suferite. Există unele teste de laborator care sugerează că se transmite mai rapid și că anticorpii ar întâmpina dificultate în blocarea virusul, însă oamenii de știință încă evaluează cât de mult se pierde din imunitate.

„Nu cred că există vreo dovadă că este vorba despre o mutație care nu poate fi oprită de vaccinuri”, a declarat dr. Jeff Barrett, de la Institutul Wellcome Sanger.

Cred că trebuie să urmărim cu atenție, dar în prezent nu există niciun motiv să intrăm în panică”, a mai spus el.

Dar cu cât numărul de cazuri de Covid este mai mare într-o țară, cu atât este mai probabil să apară noi variante. Asta pentru că fiecare infecție oferă virusului șansa de a evolua și o preocupare majoră este că ar putea apărea mutații care să facă vaccinurile ineficiente.

„Modul de a limita variantele virale este să controlăm numărul de infecții”, explică prof. Sharon Peacock, director al consorțiului Covid-19 Genomics UK.

Cum au ajuns campanii naționale de vaccinare să depindă de India

Carantinele și măsurile de distanțare socială pot face acest lucru, dar vaccinarea este, de asemenea, vitală. Iar acest lucru se întâmplă lent în India: până acum mai puțin de 10% din populație a primit prima doză de vaccin și mai puțin de 2% sunt complet vaccinați.

Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că în India funcționează cel mai mare producător de vaccinuri din lume - Serum Institute of India. Și acesta este un alt motiv pentru care „explozia” cazurilor din India este cu efect pentru restul lumii.

În martie, pe măsură ce infecțiile au început să crească în India, autoritățile au oprit exporturile mari de vaccin Oxford-AstraZeneca.

Iar asta a afectat schema Covax susținută de ONU pentru a oferi vaccinuri țărilor subdezvoltate, care nu-și permit să le cumpere. Luni, Global Vaccine Alliance, care este partener în cadrul schemei, a declarat că așteaptă reluarea aprovizionărilor din India.

Acest lucru va avea cu siguranță impact asupra începerii campaniilor de vaccinare din multe țări. Cele mai multe vaccinuri din India sunt direcționate pentru utilizare internă, iar în același timp ce încearcă o creștere a producției

Având în vedere situația gravă a Indiei, oamenii de știință spun că aceasta este o prioritate.

Avem cu adevărat nevoie dublăm vaccinarea cât mai repede posibil sau virusul va scăpacu totul de sub control”, spune Swaminathan.

La nivel global, pandemia nu prezintă semne de retragere, virusul devastând țară după țară.

Situația din India este un memento sumbru al faptului că niciunul dintre noi nu va fi în siguranță până când nu va fi în siguranță toată lumea.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău