Daniel Ioniță | Finanțarea din partea României este condiționată de reforme. Vorbele nu mai sunt suficiente, așteptăm și fapte

  • 20 Noiembrie 09:16
Daniel Ioniță | Finanțarea din partea României este condiționată de reforme. Vorbele nu mai sunt suficiente, așteptăm și fapte

Asistența financiară din partea României pentru Republica Moldova, este strict condiționată de reformele asumate, susține Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii on-line PRO BCE, scrie today.md.

“Suntem în faza în care declamarea, afirmarea doar a acelor reforme asumate nu este suficientă. Suntem în faza în care vorbele nu mai sunt suficiente, așteptăm și fapte. Iar aceste fapte trebuie să fie în deplină consonanță pe de o parte cu angajamentele pe care Republica Moldova, prin înalții săi reprezentanți, și le-a luat față de UE și partenerii europeni și, pe de altă parte, angajamente care sunt în deplină consonanță cu așteptările cetățenilor din Republica Moldova”, a declarat Daniel Ioniță, potrivit sursei citate.

Menționăm că în R.Moldova a fost instalat pe 14 noiembrie Guvernul condus de Ion Chicu, la doar două zile de la demiterea prin moțiune de cenzură a Guvernului Sandu. Ambele evenimente au avut loc datorită voturilor acordate de deputații PSRM și PD.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chişinău
1,83 °C
burniță de intensitate joasă
Umiditate:100 %
Vint:4,6 m/s
Fri
4 °C
Sat
9 °C
Sun
7 °C
Mon
7 °C
Tue
9 °C

Curs oficial BNM 12 Decembrie 2019

MDL RATĂ TREND
EUR 19.2148 -0.0164
USD 17.3404 -0.0115
RON 4.0202 -0.0041
UAH 0.7350 -0.0005
RUB 0.2727 -0.0002
Arhivă Radio Chișinău