Danemarca pregătește un „pașaport de vaccinare”

  • 08 Ianuarie 2021 18:40
Danemarca pregătește un „pașaport de vaccinare”

Danemarca lucrează la dezvoltarea unui „pașaport de vaccinare” în format digital, care le-ar permite celor care au fost vaccinați anti-COVID-19 să călătorească în țări unde se cer astfel de documente, pe perioada pandemiei, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Este de așteptat să poată exista cerințe din partea altor țări să fie prezentate la intrarea pe teritoriul lor documente privind vaccinarea. Se poate folosi aici un pașaport de vaccinare danez, a arătat Ministerul danez al Sănătății într-un comunicat.

Acest pașaport ar putea fi lansat în primele luni ale acestui an, urmând să fie accesat prin intermediul site-ului danez pentru sănătate publică, a spus ministerul.

Nu este clar dacă va fi disponibil și printr-o aplicație, adaugă Reuters.

Ministerul danez al Sănătății a subliniat necesitatea de a aprofunda cercetările cu privire la faptul dacă persoanele care au fost vaccinate mai pot transmite virusul și cât durează acțiunea acestor vaccinuri, înainte să fie necesară o nouă doză.

Anul trecut, Estonia a afirmat că testează un pașaport digital de imunitate pentru a-i depista pe cei care s-au recuperat după infectarea cu noul coronavirus și au dobândit o oarecare imunitate, deși se mențin întrebări în legătură cu perioada în care aceștia ar putea rămâne protejați.

Danemarca a început administrarea vaccinului anti-COVID-19 la sfârșitul lui decembrie cu vârstnicii și personalul din sănătate și a vaccinat până acum circa 1% din populație, ceea ce o situează înaintea majorității statelor europene.

Vineri urma să se încheie vaccinarea în cele circa 900 de cămine de vârstnici din țară.

Anul trecut, Organizația Mondială a Sănătății a aanunțat că lucrează la un certificat de vaccinare electronic, un așa-zis smart-card galben, o versiune digitală a carnetelor de vaccinare de culoare galbenă folosite în mai multe țări.

În noiembrie, compania aeriană australiană Qantas a comunicat că va insista în viitor ca pasagerii să se vaccineze anti-COVID-19 înainte de a se îmbarca în cursele sale

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
4,96
Cer fragmentat
Umiditate:61 %
Vint:9,77 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău