Cutremur cu magnitudine 3,7 în Caraș Severin
-
09 Noiembrie 2018 09:40
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 pe scara Richter s-a produs vineri dimineața, la ora locală 3:14, în zona Banatului, județul Caraș-Severin, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Seismul a avut loc la suprafață, la o adâncime de numai 4 kilometri, iar cele mai apropiate orașe de epicentru au fost: Băile Herculane (27 km), Caransebeș (32 km), Orșova (41 km), Oțelu Roșu (43 km) și Reșița (47 km).
Intensitatea cutremurului în zona epicentrală a fost de IV grade pe scara Mercalli.
Joi dimineața s-au produs două seisme cu magnitudine 3,7, respectiv 3,5, dar acestea au avut loc în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, iar adâncimea a fost de 73 de kilometri. Intensitatea celor două cutremure din dimineața zilei de joi a fost de I grad Mercalli.
Cel mai puternic seism din acest an a avut loc în data de 28 octombrie, în județul Buzău, și a avut o magnitudine de 5,8 pe Richter, mișcarea tectonică fiind resimțită și la București.
În 2017, cel mai mare seism de pe teritoriul țării a fost înregistrat pe 8 februarie, în județul Buzău, și a avut o magnitudine de 5 pe Richter, în timp ce în 2016 au avut loc două cutremure de peste 5, unul în septembrie, iar celălalt în decembrie.
Potrivit datelor INFP, cele mai puternice cutremure produse în ultimii 28 de ani în România au fost înregistrate pe 30 și 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind de 6,9, respectiv 6,4 pe scara Richter.
Sursa: AGERPRES