Curtea Europeană de Justiție cere Poloniei să suspende legea privind pensionarea anticipată a judecătorilor

  • 19 Octombrie 2018 19:08
Curtea Europeană de Justiție cere Poloniei să suspende legea privind pensionarea anticipată a judecătorilor

Legea, care a intrat în vigoare în aprilie, prevede ca judecătorii să se pensioneze la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Bruxellesul și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu impactul negativ pe care noua lege privind Curtea Supremă îl va avea asupra independenței justiției poloneze și a cerut Curții Europene de Justiție să dispună suspendarea imediată a acestei legi.

Instanța de la Luxemburg a fost de acord cu opinia Comisiei Europene și a cerut Poloniei să îi repună imediat în funcții pe judecătorii Curții Supreme care au fost nevoiți să se pensioneze anticipat, în luna iulie.

Printre aceștia s-a numărat președintele Curții Supreme, judecătoarea Malgorzata Gersdorf, care a refuzat să demisioneze, afirmând că legea fundamentală a Poloniei îi garantează un mandat de șase ani.

Guvernul susține că modificările au fost necesare pentru a-i elimina din instanța supremă pe judecătorii din epoca comunistă, însă criticii afirmă că puterea încearcă să numească judecători obedienți din punct de vedere politic.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
22,41
Cer acoperit de nori
Umiditate:60 %
Vint:2,63 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
26
Fri
26
Sat
27
Arhivă Radio Chișinău