Curtea de Apel Alba Iulia a decis achitarea persoanelor acuzate de furtul și traficarea unor brățări dacice

  • 25 Martie 2018 08:39
Curtea de Apel Alba Iulia a decis achitarea persoanelor acuzate de furtul și traficarea unor brățări dacice

Curtea de Apel Alba Iulia a decis achitarea mai multor persoane acuzate de furtul și traficarea unor brățări dacice și monede provenite din zona cetăților dacice situate în Munții Orăștiei, persoane condamnate, în primă instanță de Judecătoria Deva, la pedepse cu închisoarea și la plata unor despăgubiri în valoare de aproape 1,4 milioane de euro.

Potrivit deciziei postate pe portalul instanțelor just.ro, judecătorii au decis achitarea majorității inculpaților trimiși în judecată în 2008, pe motiv că, între timp, a intervenit prescripția răspunderii penale.

Doar unul dintre inculpați a fost condamnat la închisoare trei ani cu suspendare.

În urmă cu 10 ani, 10 cetățeni români și străini au fost trimiși în judecată de procurorii din Alba Iulia, fiind acuzați că, între 1997 și 2007, au sustras din situl Sarmizegetusa Regia mai multe tezaure arheologice pe care le-au valorificat pe piața neagră a antichităților. În cursul urmăririi penale, au fost recuperate 9 brățări din aur, transmite Rador.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
5,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,03 m/s
Sun
11
Mon
13
Tue
12
Wed
13
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău