Curtea de Apel a respins recursul depus de Viorel Morari împotriva Procuraturii Generale

  • 23 Decembrie 2019 17:37
Curtea de Apel a respins recursul depus de Viorel Morari împotriva Procuraturii Generale

Curtea de Apel a respins recursul depus de Viorel Morari împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău prin care a fost declarată inadmisibilă solicitarea de anulare a ordinul prin care procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a dispus efectuarea controlului activității Procuraturii Anticorupție (PA) pentru perioada 2016 – 2019.

Șeful suspendat al PA, Viorel Morari, a depus recurs după ce la 10 decembrie 2019, Judecătoria Chișinău i-a respins ca inadmisibilă cererea privind suspendarea actelor administrative, în cadrul pricinii civile la cererea de chemare în judecată depusă împotriva Procuraturii Generale.  În motivarea recursului, Morari a indicat dezacordul cu încheierea contestată, indicând asupra interpretării eronate a legii de către instanța de fond, scrie Ziarul de Gardă.

Viorel Morari s-a adresat în instanță după ce, în legătură cu efectuarea controlului la PA, acest a fost delegat în cadrul Procuraturii Generale (PG). Decizia lui Alexandr Stoianoglo l-a nemulțumit pe Viorel Morari, care a cerut instanței să suspende executarea ordinului „cu privire la delegare” și dispoziția „cu privire la controlul activității PA”. Morari consideră că aceste acte administrative emise de procurorul general, „fără a fi motivate”, constituie o încălcare flagrantă a principiilor prevăzute de Codul administrativ, inclusiv a principiului de eficiență, care prevede că „procedura administrativă se realizează într-un mod simplu, adecvat, rapid, eficient și corespunzător scopului”. Or, potrivit lui Morari, delegarea sa nu este nici eficientă, nici corespunzătoare scopului, deoarece urmează predarea documentelor și materialelor din gestiune, care nu poate avea loc într-o zi, precum și deplasare la un alt loc de muncă, unde eficacitatea activității va fi una sub media din subdiviziunea respectivă.

De asemenea, Morari susține că dispunerea unui control al activității PA cu implicarea unui grup de control, format din 21 de procurori, va bloca inevitabil activitatea procuraturii specializate și va tergiversa desfășurarea urmăririi penale în cauzele penale din gestiune.

La 9 decembrie, Viorel Morari, și șeful interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Dorin Compan, au fost suspendați din funcție în legătură cu efectuarea unui control special în cadrul celor două instituții, inițiat prin dispoziția procurorului general, Alexandr Stoianoglo. Potrivit Procuraturii Generale (PG), controlul are drept scop verificarea și evaluarea activității celor două unități specializate ale Procuraturii. În context, pentru o perioadă de o lună, Viorel Morari va activa în cadrul PG, iar Dorin Compan – în cadrul PA.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
6,63
Câțiva nori
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Fri
4
Sat
6
Sun
8
Mon
8
Tue
7

Ultimele știri

Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor europene și ai formatului G7, acreditați în Republica Moldova. Criza energetică provocată de Rusia, pe agenda discuțiilor

Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor europene și ai formatului G7, acreditați în Republica Moldova. Criza energetică provocată de Rusia, pe agenda discuțiilor

Parlamentul European condamnă dezinformarea Rusiei pentru a justifica războiul din Ucraina și adresează un apel „ferm” către UE de a intensifica „lupta” contra ingerințelor rusești

Parlamentul European condamnă dezinformarea Rusiei pentru a justifica războiul din Ucraina și adresează un apel „ferm” către UE de a intensifica „lupta” contra ingerințelor rusești

DOSAR TRANSNISTREAN | Sergiu Tofilat: Prin provocarea crizei energetice, Moscova vrea să provoace nemulțumiri înainte de alegerile parlamentare, ca să meargă toți să-i voteze pe „valeții” lui Putin (AUDIO)

Maia Sandu a discutat cu Președinta Adunării Naționale a Sloveniei despre integrarea europeană a Republicii Moldova, criza energetică și interferențele străine

Maia Sandu a discutat cu Președinta Adunării Naționale a Sloveniei despre integrarea europeană a Republicii Moldova, criza energetică și interferențele străine

Krasnoselski acuză din nou conducerea Republicii Moldova în privința livrării gazelor. Autoritățile de la Chișinău reacționează: „Îndemnăm factorii de la Tiraspol să-și revizuiască comportamentul”

Krasnoselski acuză din nou conducerea Republicii Moldova în privința livrării gazelor. Autoritățile de la Chișinău reacționează: „Îndemnăm factorii de la Tiraspol să-și revizuiască comportamentul”

OAMENI ȘI IDEI | Serj Kuzenkoff: „Nu văd o diferență mare în a fi interpret și moderator la evenimente, pentru că și unul și altul are același scop – cel care e în fața lui să se simtă bine (VIDEO)

OAMENI ȘI IDEI | Serj Kuzenkoff: „Nu văd o diferență mare în a fi interpret și moderator la evenimente, pentru că și unul și altul are același scop – cel care e în fața lui să se simtă bine (VIDEO)

Meteorologii au emis Cod galben de ceață pe întreg teritoriul țării

Meteorologii au emis Cod galben de ceață pe întreg teritoriul țării

Volumul necesar de energie electrică pentru mâine, 24 ianuarie, a fost rezervat integral

Volumul necesar de energie electrică pentru mâine, 24 ianuarie, a fost rezervat integral

Roberta Metsola, la Davos: „Nu este în interesul UE, și cu siguranță nu este în interesul Statelor Unite, ca Rusia să controleze Kievul”

Roberta Metsola, la Davos: „Nu este în interesul UE, și cu siguranță nu este în interesul Statelor Unite, ca Rusia să controleze Kievul”

Ambasada Rusiei la Chișinău răspunde solicitării MAE: „Nicio companie rusă nu va livra gaze în regiunea transnistreană”

Ambasada Rusiei la Chișinău răspunde solicitării MAE: „Nicio companie rusă nu va livra gaze în regiunea transnistreană”

Arhivă Radio Chișinău