Curtea Constituțională examinează sesizarea PCRM și PSRM

  • 13 Mai 2015 14:45
Curtea Constituțională examinează sesizarea PCRM și PSRM

Curtea Constituțională va examina miercuri, 13 mai, sesizările depuse de deputați socialiști și comuniști privind legalitatea asumării răspunderii de către Guvern a legilor bugetar-fiscale pentru anul curent.

Contestații în acest sens au fost depuse la instanța constituțională de deputați deputații comuniști și socialiști.

La 9 aprilie, Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pentru Legea bugetului de stat, Legea bugetului asigurărilor sociale, Legea privind bugetul asigurărilor medicale și politica bugetar-fiscală pentru acest an. Contestatarii susțin că prin angajarea răspunderii, care este o măsură ce trebuie luată doar în cazuri excepționale, au fost încălcate mai multe articole din Constituție, inclusiv în ceea ce ține de separarea puterilor în stat. Socialistul Vasile Bolea a menționat că nu a existat nicio solicitare din partea guvernului ca proeictele respective să fie examinate în regim prioritar.
 
”Prin urmare nu vedem cum ar exista acest blocaj din partea parlamentului care să justifice ca guvernul să se folosească de acel instrumewnt consfințit în constituție prin care poate să-și angajeze responsabilitatea față de unele proiecte de legi”, a declarat Vasile Bolea.

Pe de altă parte, ministrul Justiției, Vladimir Grosu, a explicat că dacă bugetele ar fi fost adoptate prin procedură parlamentară obișnuită, ar fi luat prea mult timp.
 
”Cel puțin o lună-o lună jumătate ar fi trecut toate procedurile parlamentarepentru a fi dezbătutu, adoptat și încă o săptămână-două pentru promulgare. Adică ne dăm foarte bine seama că am fi ajuns în luna iunie, adică la jumătate de an”, a declarat Vladimir Grosu.

Reprezentantul Parlamentului la Curtea Constituțională, Ion Creangă, a menționat că prin asumarea răspunderii a fost respectată norma legală, iar după ce nu a fost înregistrată nicio moțiune de cenzură împotriva guvernului, legile bugetare au intrat în vigoare.
 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:4,12 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău